A mai trecut încă o lună de la ultima postare și doar absolut întâmplător am mai trecut și eu pe aici. Ocazie cu care am zis să mă țin de bunul obicei pe care instaurasem cândva și anume să mă laud. Cu ce-am mai făcut, ce-am mai realizat și, de data asta, unul dintre motivele pentru care aproape că m-am lăsat de blog. Nici de data asta nu mă laud cu femeia din poză ci, din nou, cu o mașină: INFINITI Q30. Sunt alb-negru astea…
Cel mai tare concert al vreunei trupe românești pe care am avut norocul să-l văd a fost undeva acum mai bine de 15 ani. A fost la Sindicate, eu eram în spate (la lojă :P) lângă sunetiști și la final am fost în culise și i-am cunoscut pe cei care timp de 2 ore ținuseră sala în picioare. Nimic din ce am mai văzut înainte sau după nu s-a mai ridicat la nivelul acelei seri. Nimic! Despre concertul celor de la Iris vorbeam. Iar când…
Nu știu cum se vede din spatele gardului și nici nu mă mai interesează. Doar pentru că ce-i în curtea mea mă privește doar pe mine și pe ai mei. Până acum, e bine. Ce-o mai fii de mâine încolo sau dacă o să schimbe și altceva decât prefixul, vom trăi și vom vedea 🙂
Imposibil să nu știi poza asta. Soldatul sovietic călcând în picioare cel de-al treilea Reich și stabilind, cu fapte, superioritatea comunismului în fața putregaiului vestic. Povestea filmului Child 44 îl urmărește pe protagonistul pozei, ajuns peste ani mare în poliția mai mult sau mai puțin secretă a Mamei Rusia. Nu sunt crime în Paradis. Nu pot exista omucideri în Paradis. Ştiţi că nu există asasini în Paradis. Paradisul în care zeci de mii de oameni mureau zilnic de foame, frig, frică sau alte întâmplări nefericite…
De câteva zile investesc intens în mine. Bag, la greu, cursuri de dezvoltare personală & profesională. Gen empatie, inteligență emoțională, time management, productivitate personală, planificare profesională, strategii pentru discursul eficiente, utilizarea inteligenței emoționale la locul de munca, auto-conștientizare, dezvoltarea liderului interior, leadership, comunicare, negociere, ascultare, feedback și critică etc. Abilități profesionale generale, pe scurt. Problema este că m-apuc să fac testele de absolvire a testelor. Și înainte, și după 🙂 Și rezultatele obținute înainte sunt mai bune decât cele de după. Acum, eu știu că…
Citeam la Radu despre Șase sfaturi pentru paste mai bune ocazie cu care mi-am dat seama că eu unul n-am mai scris de mult, tare de mult (vorba poetului) pe blog. Și cred că mi-am dat seama și de ce în timp ce-l citeam. Desuet! Ăsta mi se pare a fi cuvântul cel mai potrivit pe care spiritu-mi atoate-ne-cunoscător l-ar putea invoca cel mai adesea când mă apucă dorul sau rușinea că nu mai scriu. Desuet! Și nu din auto-cunoașteri, mega-științe dobândite, spirite ultra-libertariene dovedite ori alte…
Am citit ceva asemănător vorbelor din titlu și am … zâmbit 🙂 Mi-am adus aminte că, încă, mi se aplică și mie. Și mi-am adus aminte și că obișnuiam să scriu, aici, pe blog. Din plăcere, de obicei sau mânat de oarece ambiții, uneori. Nimeni nu este de neînlocuit. Dar, poate, scriitorilor de bloguri li se simte câteodată lipsa. Și/sau înlocuirea lor în RSS ori în folderul de linkuri salvate nu este niciodată ușoară. Un fel de matematică pe care oricât ai încerca s-o trișezi nu…
Pentru că la acest sfârșit de săptămână – al treilea week end din Iunie – lume multă și măruntă sărbătorește Ziua Tatălui de-a lungul și de-a latul globului. Pentru că Dove face și campanii cu tați la care poți să lăcrimezi sincer #RealDadMoments 🙂 Și pentru că, întâmplător (?) și eu îl voi serba pe al meu tată din dotare cu ocazia celei de-a șaptea schimbări de prefix din CV. La mulți ani, tată!
Ideo Ideis este povestea nebună care se încăpățânează să se întâmple de câțiva ani buni. Îndrăznește să se împotrivească normalității și să meargă mai departe an după an. Supraviețuiește pe cât de greu pe atât de frumos. Se hrănește cu nerăbdarea vârstei căreia i se adresează și nu acceptă refuzuri. La a zecea ediție IdeoIdeis nu are nevoie doar de 10 lei. Are nevoie de sprijin în a duce visul unor puști mai departe. Pentru fetele mele și speranța că, poate, în câțiva ani voi ajunge…
Am încetat să mai votezi primari în orașul acesta de, poate, mai bine de 10 ani. Fiindu-mi cei mai apropiați, în exercitarea atribuțiilor, reprezentanți ai clasei politice au fost primii care au reușit să mă convingă de incapacitatea politicienilor de a face ceva bun ȘI pentru cei care-i votează. Mai ales când am văzut că indiferent de culoarea politică incapacitatea, neștiința și indiferența le sunt singurele elemente comune odată ajunși pe fotoliul de primar. Adevărul e că, de cele mai multe ori, n-ai ce să-i spui.…
Principala problemă cu textele motivaționale este că ori sunt citite prea devreme și neînțelese suficient ori sunt citite prea târziu când nu mai sunt decât o înșiruire de cuvinte mari, sforăitoare, cât se poate de adevărate dar cu care nu mai ai ce face. Așa și cu textul ăsta. Cei de 20+ nu vor avea timp să-l citească fiind prea lung. Celor de 30+ li se va părea nerealist și plin de sfaturi imposibil de urmat. De la 40+ încolo, răbdarea scade și apar flash-urile generate…
Adevărul e că, dacă te uiți la el și dacă-i lași timp să vorbească nimic nu-i în neregulă. Pare uman, logic și coerent în înfățișare și discurs. Pare chiar real! Dacă totuși îl verifici la proba practică observi (cu mirare și stupoare) că propriile-i teorii nu i s-au aplicat nici la propria viață. Că discursul doar sforăie. Că fumul cu care comunică n-are un foc temeinic în spate ci e doar un produs al unei mașinării de aburit. Minunile există și se vând la aproape…
Life is not a movie. The script is not already written. We are the writers. This is your story. Their story. Our story! Doar 2 milioane de vizualizări în 2 luni, poate chiar mai puțin decât ultimul hit al manelistului Salam, are acest clip. Costă opt minute din viața ta. Eu cred că merită!