Am încetat să mai votezi primari în orașul acesta de, poate, mai bine de 10 ani. Fiindu-mi cei mai apropiați, 
în exercitarea atribuțiilor, reprezentanți ai clasei politice au fost primii care au reușit să mă convingă de incapacitatea politicienilor de a face ceva bun ȘI pentru cei care-i votează. Mai ales când am văzut că indiferent de culoarea politică incapacitatea, neștiința și indiferența le sunt singurele elemente comune odată ajunși pe fotoliul de primar.
Adevărul e că, de cele mai multe ori, n-ai ce să-i spui. E alesul cetăţenilor. E expresia liberă a unui grup de oameni, care-şi aleg un reprezentant la vîrful unui aparat local, destinat gestionării problemelor comunităţii. Să şi-l ţină şi să se spele cu el pe cap, oriunde va fi fiind. Cu dom’ primar să se spele, cu „cel mai bun gospodar“ al comunităţii. Asta cu „gospodarul“, s-o recunoaştem, e una dintre cele mai negre glume, din care se înţelege că, da, omul e gospodar, dar pentru gospodăria lui de-acasă. Dar, printre multe altele, democraţia conţine şi situaţia în care, deşi îţi vine să-ţi smulgi părul din cap, trebuie să recunoşti că rezultatul unor alegeri libere e o expresie rezonabilă a hotărîrii unui grup de fiinţe umane, la un moment dat.
Am continuat să urmăresc spectacolul politic. Și felul în care actorii, indiferent că-i chema Toma, Calotă, Voloșevici sau Bădescu, se făceau că muncesc pentru cei care i-au votat. Felul în care banii s-au dus, gropile au rămas. Moștenire, de la o guvernare la alta.
Rămaşi cu fireşti sechele de pe vremea – deloc îndepărtată în timp – în care aveam stăpîn de la Partid, orice-am face, ni se pare şi acum că primarul localităţii e un fel de stăpîn. Sigur, dacă e să judeci după atitudinea multora dintre domnii primari, aşa şi e.
Analizam zilele trecute într-un context aleatoriu urmele pe care le-a lăsat ultimul primar ploieștean în urbe. Ce a vrut, ce a spus și ce ar fi reușit să facă. Concluzia unanimă a participanților la analiză a fost că mâine ar vota un independent. Suficient de puternic de unul singur pentru a putea susține actul politic și, mai ales, suficient de independent de ciuma politicienească.
„edilul local“. Pentru puterea centrală, el e găina cu ouă de aur. El ştie tot ce mişcă la firul ierbii, controlează perfect orice organ de presă locală şi orice instituţie independentă. De la plantări de puieţi în asfalt, construcţii de săli de sport în sate cu populaţie alcătuită exclusiv din bătrîni şi de la barbare tăieri de parcuri pînă la defilări de care alegorice, el e cel care reglează respiraţia acestei lumi.
O excelentă radiografie a reprezentatului local, democratic ales, a făcut-o Cătălin Ștefănescu într-un articol dilematic intitulat Un urlet: „Faceți linște!”