Seriale noi de vacanță

Dacă tot mi s-a terminat vacanța făcând o oarecare retrospectivă mi-am dat seama că n-am văzut niciun film. În 2 săptămâni n-am văzut niciun film artistic! Pentru că m-am îndopat cu serialele deja în desfășurare (Dallas 2012, Continuum, Luck) dar și cu câteva dintr aparițiile acestei veri. Și anume: The Newsroom – acesta este senzația verii în domeniul serialelor. Și nu doar pentru că Jeff Daniels are rolul principal. Nici pentru nurii Oliviei Munn. Dar poate pentru ritmul alert și dedesubturile unei emisiuni televizate de top și…

Show a la Krem la Club Retro în Ploiești

Clubul Retro din Ploiești este unul dintre puținele cluburi prin care am bântuit în ultimii ani. În special, pentru că era aproape singurul club deschis joia, ziua în care obișnuim să ieșim, eu și gașca de șa fabricadecastraveți. Dar nu numai. Oricum amintirile pe care le am de acolo sunt multe și tare faine. De aceea, când am primit informația privind evenimentul pe care-l organizează în acest week-end am fost mai mult decât încântat să răspândesc vorba. Așadar, Club Retro Ploiești ți-l prezintă sâmbătă, 28…

Trebuie să scriu și eu despre referendum

Știu, ăsta-i un blog personal, Știu, politica nu-mi este indiferentă. Știu, trebuie să scriu și eu despre referendum. Doar că nu pot! Bordurile lui Videanu și casele lui Năstase nu mă lasă. Matematica lui Anastase și nulitatea lui Zgonea nu mă coafează. Zâmbetul lui Iliescu și hăhăitul lui Băsescu nu mă mai păcălesc. Absențele lui Antonescu și cocoașa lui Boc mă dezamăgesc. Denunțurile lui Voiculescu și inutilitatea lui Blaga mă jenează. Nesimțirea ungurilor și lipsa de reacție a 20 de ani de guvernare românească în România…

Prospături pe lista blogurilor din Ploiești v.23

De mai bine de 3 luni n-am mai scris despre prospăturile apărute pe lista cu blogurile din Ploiești. Motivele-s multe și surprinzător reale, dar nu le expun aici că iar mai zice câte unul că am chef de ceartă. Actualmente, lista se apropie de 200 de bloguri și asta mă face să-mi aduc aminte că la prima revizie erau sub 30 de bloggeri pe listă. Asta acum aproape 2 ani … Am în cap ca în iarnă lista să primească un face-lift major în urma căruia blogurile…

Suntem măști

Îmi place să privesc oamenii. Și să încerc să le ghicesc poveștile. Să le deconspir măștile și să le citesc fețele. Cele reale. Pentru că prea ne-am obișnuit să purtăm măști. Acasă, pe stradă, la școală, la partid, în pat, la munte și la mare în orice împrejurare. Măștile standard sunt cele care ne definesc în funcție de starea sau evenimentele prin care trebuie să trecem: masca angajatului supus, masca de la prima întâlnire, masca de după prima noapte de dragoste, masca de război, masca curiozității…

A te vinde sau a te lăsa cumpărat

Diferența între a te vinde ți a te lăsa cumpărat este enormă. Și nu ține doar de preț deși așa ar părea la prima vedere.  Poți să te vinzi în anumite momente ale vieții tale. Pentru perioade mai scurte sau mai lungi. Pe un preț bun sau pur și simplu de nerefuzat. Nimic greșit în asta, că doar cu toții o facem. A te lăsa cumpărat îmi pare cu mult mai dezonorant. Indiferent că-i vorba e un job mai bun, o sacoșă electorală ori 2-3…

Aveam pretenții de la tine!

Scriu prost românește. Recunosc, dacă mă trezești la 2 dimineața și mă întrebi despre perfectul compus sau imperativul unui verb oarecare s-ar putea să dau chix. Am grijă, totuși, ca atunci când mă exprim să o fac inteligibil. Și pe cât posibil, corect. Scriu destul de des și de mult pe blogul ăsta, astfel încât Gramatica limbii române a fost întotdeauna punctul meu slab pe care mi l-am cunoscut și datorită căruia am ales să punctez la literatură. Pe deasupra, scrisul meu de mână este…

A venit vacanțaaa

Nimic mai greu decât să scrii despre cum e să pleci în vacanță. Sau despre făcutul bagajelor, de exemplu. Lista cu ce-ai de luat obligatoriu. Cu necesarele și, pe ultimul loc, facultativele. Despre verificatul pentru a ț-șpea oară a biletelor de călătorie, a voucherelor și a actelor de identitate. Despre laptop, aparatul foto, telefoane și carduri de memorie + încărcătoarele de toate felurile pentru fiecare în parte. Despre 2 x zile de vacanță tricouri, cămășile pentru ieșit în club seara, pasta de dinți și ochelarii…

Kids 2012

Mai sunt mai puțin de 2 săptămâni și olimpiada vine. Un motiv suficient de bun pentru agențiile și advertiserii din întreaga lumea să lege orice de JO. Orice se vinde pe motiv de olimpiadă, orice se îmbracă în haine olimpiene și toți îți oferă amintiri de neuitat din ceea ce va fi fost o altă reuniune sportivă mondială la vârf. Știind toate acestea nu pot totuși să rămân indiferent la campania P&G Thank you mom. Și dacă primul clip al campaniei Best Job a rupt inimi și…

Caravana Staropramen în Ploiești

Caravana Staropramen a poposit vineri și în Ploiești. Parte a traseului național în care a pornit caravana l-a începutul lunii iulie, primul popas în Prahova l-a constituit, conform programului, Sala Sporturilor din Ploiești. Despre cum a fost la fața locului, am zis atunci pe twitter. Pentru a nu sintetiza voi folosi doar un cuvânt care sintetizează exact ceea ce am simțit: dezamăgitor! Personal n-am înțeles sensul caravanei. Sau rolul ei. Vineri, de exemplu, din fericire pentru organizatori vreo 6-8-1o bloggeri au fost prezenți la butoaiele…

Despre o caravană, niște bere și o invitație

Dacă nu știați, berea Staropramen care se bea în România nu vine direct din inima Pragăi, cum spune reclama, ci din inima Prahovei, din Ploiești. Rețeta poate-i de pe malurile Vltavei deși eu unul nu-mi aduc aminte să o fi găsit prea des cât am bântuit prin Praga. Cert este că, și știu din surse sigure, că rețetă în cauză se respectă întocmai. Tocmai asta-i conferă gustul deosebit și inconfundabil de fiecare dată. Fiind vară și neavând somn, berea asta, Staropramen, a plecat la plimbare prin…

Îmi e rușine!

Îmi e rușine că trăiesc într-o țară condusă de aceiași politicieni incapabili pe care-i aleg de 20 de ani. Îmi e rușine că sunt guvernat de o șleahtă de hoți, corupți și agramați. Îmi e rușine de curvăsăria și bagabonțeala care au devenit modele atractive de urmat în jurul meu. Îmi e rușine de ne-rușinea celor care an de an nu reușesc să ia bac-ul. Îmi e rușine de mizeria în care unii trăiesc și pe care câțiva se chinuie s-o curețe de 2 ori…

Scurte pe canicula de marțea asta

Acum câteva zile am aflat și eu cum trebuie să arate femeia ideală: să fie frumoasă … dimineața când te trezești lângă ea. În același context, cică, bărbatul ideal trebuie să fie inteligent, să ai ce vorbi dânsele ce vorbi cu el. Și cu toate astea, noi bărbații și voi femeile suntem egali … Rataciri – Horatiu Malaele. Cred că-i o carte numai bună de citit la mare, la soare printre fetițele … A văzut-o cineva prin Ploiești? Că să dau 14 lei pe carte…