ROA – D-aia

Dacă îți spun că niciodată nu mi-am dorit să fiu vedetă, mă crezi? Dar dacă îți spun că nici măcar vedetă de videoclip, de exemplu, nu m-am dorit? Și totuși dacă îți spun că în seara asta pentru prima dată mi-am dorit asta? Pentru c-am văzut o nebunie de video care m-a făcut invidios pe viață. Mai ales dacă îți spun că motivul este pur și simplu …. d-aia? Dublu clicku’ și tequile, buric în nisip, party pe role, flama din bere, paraziții & tikitaka…

Vitejiile de după sau … phblogmeet after

Înainte de a spune ceea ce am de spus, îmi pare rău că trebuit să aștept o săptămână înainte de a scrie despre ultimul blogmeet. Și, tocmai de aceea, puțină istorie mi se pare obligatorie. Nu pentru a mă scuza eu în vreun fel ci, poate, pentru a face cuvintele mele mai digerabile. Primul meu blogmeet a fost în aprilie 2010. 14+1 participanți. Anul trecut, în condițiile în care a fost un blogmeet în fiecare lună, cea mai reușită/plăcută dintre ele a fost tot vara…

Cine l-a suspendat pe Băsescu

256 de parlamentari români au votat pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Motivele, în funcție de apele în care înoată fiecare dintre noi, sunt normale sau anormale, contează mai puțin deja. Câțiva dintre cei care au votat pentru suspendarea președintelui sunt cei de mai jos. Crin Antonescu – parlamentarul român cu cea mai mică prezență la serviciu, puțin peste 6%. Victor Ponta – primul ministru, plagiator, care se folosește de guvernul României pentru a face strategii de partid. Cătălin Voicu – infractorul condamnat la 5 ani…

André Rieu – Ai se eu te Pego!

Oare putem noi ca oameni să mai credem în muzică? Să mai avem încredere în ce ne place? Să trecem dincolo de prejudecăți și de miasmele concretului? Oare mai găsim tăria să recunoaștem ce ne place, când ne place? Sau oare mai putem să stăm drepți în fața muzicilor care nu ne plac? Să aruncăm cu roșii și castraveți în ele atunci când o iau razna? Pentru restul, există decîteva zile André Rieu – Ai se eu te Pego!

2 flashmob-uri neconvenționale

De regulă, flash-mob-urile sunt adunări organizate spontan 😀 de oameni veseli și frumoși care cântă ori dansează sincron uniți în cuget și-n simțiri, pentru un scop bine ales. Imposibil să nu fi văzut vreunul și să știți mai bine ca mine ce vreau eu să spun în cuvintele de mai sus. La distanță de câteva zile am găsit însă două flash mob-uri mai neconvenționale, le-am spus eu. În ordinea descoperirii lor dar și a postării lor pe YouTube dar și a numărului de vizualizări dar…

Povestea unui avion

Se făcea că a fost odată un avion. Unul mare frumos și spațios care-și făcea cu brio treaba pentru care fusese zămislit de furnicuțele pe care acum le plimba de colo-colo. Toate bune și frumoase doar că la un moment dat din motive independente de voința lui a fost nevoit să se retragă din activitatea zilnică, ba mai mult, a fost parcat și uitat într-unu hangar ca ultimul depășit. Fără să-și știe vreo vină, avionul nostru ofta și suspina ca un mândru zburător ce fusese…

Copiii de azi, agramații de mâine?

De obicei nu mă dau mare cu copilele mele. Știu că-s frumoase, că-s deștepte și că-s cuminți. Atât cât trebuie să fie niște copile și mai ales așa cum trebuie să fie ale mele. Încerc să le ofer cât mai mult din ceea ce știu că le-ar fi bine. Uneori exagerez, alteori chiar greșesc. Nimeni nu mă învață să le fiu părinte și de aceea îmi asum greșelile mele, înainte de orice. Și totuși, în neștiința mea părintească nu fac rabat de la câteva lucruri. Și…

Corina Ungureanu consiler pe probleme de sport la Primăria Ploiești

Aceeași funcție în mandatul fostului primar a fost deținută de Vivi Răchită. Desigur, concomitent același Răchită deținea și funcțiile de manager general și antrenor principal al clubului Petrolul Ploiești. Desigur, în ultima perioadă în care a deținut această funcție Vivi aproape a retrogradat echipa al cărei antrenor + manager era. Deci, probabil, calitățile de consilier pe probleme de sport erau, irefutabil, cele mai importante. Motiv pentru care consilierul(+managerul ?+antrenorul?) era plătit cu 10.000 de euro pe lună. Habar nu am cât câștigă un consilier pe…

Te fac ne-prost!

Idealul meu în viață nu este să mă fac ne-prost. Daca-ș reuși să vă fac și pe unii dintre voi mai deștepți, tare mi-ar plăcea deși știu că n-am instrumentele necesare …. Mă bazez pe faptul că asta sunteți. Dar dacă, întâmplător, nealeator și complet nu-din-vina-voastră vi se întâmplă să aveți cunoștințe care să se potrivească profilului, vă rog eu dați share. Deși, știu că și voi ca și mine n-o s-o faceți pentru faimă, nu se știe niciodată când vom atinge un nevinovat ……

Turul Franței 2012

Inevitabil odată cu venirea verii ne facem planurile de vacanță. La mine, de mai bine de 10 ani, vacanța înseamnă și acea perioadă în care pierd o bucată din Turul ciclist al Franței. De regulă o săptămână minim, dar de câteva ori abia am prins câteva zile doar din Marea Bulcă. Ideea era că astăzi începe Turul Franței 2012. A 99-a ediție a celui mai remarcabil tur ciclist. Ediție pregătitoare pentru celebrarea centenarului de anul viitor. Poate și de aceea este puțin cam săracă în…

Vreau să știu cum e

Zilele trecute un coleg de blogosPHeră mă gratula, cu profund dispreț, cu sintagma „ești gay!”. Asta după o discuție (online) la finalul căreia, rămas fără argumente, în pană de cuvinte ori incapabil de a articula vreo încheiere logică, respectivul a considerat că m-a înjurat. Că mi-a adus insulta supremă și că, în plus, m-a stigmatizat, pe viață și după moarte. Trăind într-o Românie în care paradele gay sunt o normalitate a ultimilor 10 ani, credeam că ne-am civilizat. Credeam că ne-am maturizat și că reușim…

Ce-mi doresc eu mie, domnule primar Iulian Bădescu!

Domnule Iulian Bădescu, felicitări pentru câștigarea alegerilor și pentru recenta investire în funcția de primar al Ploieștiului. Nu v-am votat dar dacă ați reușit să obțineți cele mai multe voturi de la concetățenii mei, vă doresc mult succes în provocarea de a-mi conduce orașul în următorii 4 ani. N-am nici prea multe informații despre dumneavoastră așa că nu-mi permit să am așteptări deosebite de la activitatea pe care o veți desfășura din poziția de prim cetățean al Ploieștiului. Nu sunt nici prea tânăr să mai…

Spamul nostru cel de toate zilele

Nu vă plictisesc cu detalii despre însemnătatea spamului în viața noastră 2.0 de fiecare zi. Știți cu toții despre ce este vorba, despre beneficiile spamului și însemnătatea lui în ceea ce privește traficul de internet. Îl regăsiți zilnic în căsuța de email, în moderare la comentariile de la blog sau pur și simplu în căsuța cu poștă reală, de la bloc. Zilele trecute am primit comentariul de mai jos. Pe care, deși era în spam, l-am tratat cu toată seriozitatea. L-am citit, l-am rumegat și pe…