Let it be, 2017!

Dorințe în noaptea dintre ani nu mi-am mai pus demult de când m-am împrietenit cu lichidele care te ajută să treci de frig pentru că le beam uitam whatever. Planurile de viitor serioase se fac pe 4-5 ani în avans și nu prea se pupă cu trăiește clipa mea. Speranțe pentru un an nou mai bun am întotdeauna, dar fără succes … Rezoluțiile serioase din ultimii 4-5 ani n-au avut nicio tangentă cu realitatea.
Așa că, pentru integritatea mea psihică pentru anul ce tocmai a început mi-am propus:

  1. Să fac greșeli

    La un moment, dat unul dintre sefii mei, surprins de auto-evaluarea de la sfârșitul anului, mi-a cerut explicații detaliate. După ce le-a primit singura lui întrebare a fost: Tu-mi spui că ai învățat toate astea doar în anul ce-a trecut? Și, abia atunci, am realizat și eu cu adevărat de câte lucruri noi mă lovisem în anul precedent. Câte învățasem prin clasică metodă a datului cu capul de sus. Și mai ales câte greșeli făcusem. Una peste alta, anul acela nu a fost unul deloc ușor dar asta nu l-a făcut deloc urât! Așa că o să fac greșeli, pentru că o să fac învăț lucruri noi încercându-le, făcându-le, trăindu-le!

  2. Să încerc

    Fiică-mii nu-i plac mai mult de jumătate din lucrurile pe care noi în mod normal le mâncăm în casă. Nu pentru că suntem noi ciudați și mâncăm caii verzi de pe pereți sau piticoții din jocurile ei. Ci pentru că ei îi e frică să încerce gusturi noi sau să accepte combinații noi. Și, uitându-mă la ea mă văd pe mine! Cu fricile mele, și nu doar de nou, cu refuzul schimbării, cu ne-îmbrățișarea necunoscutului. Așa că anul ăsta o să fac chestii! Poate nebune, poate ciudate sau poate doar neinspirate. Dar, clar, o să le încerc! Revin cu poze, pe cât se poate pe FB 🙂

  3. Să râd

    Mi s-a tot reproșat că am o vârstă motiv pentru care am zis că trebuie să fac ceva în această privință. Și cum într-o nu știu care seară, într-o nu știu care vară, într-o nu știu care carte citisem eu că râsul este cel mai sigur remediu anti-aging 😛 hop și eu cu râsul. Și-o să râd de mailuri, în timpul liber. Și-o să râd de prieteni, împreună cu ei. Și-o să râd de mine, cu fiecare ocazie. Și-o să râd de termene limită, de ziua de salariu și de misscommunications De boacănele fetelor mele, cele cu voie și mai ales fără de voie și de tâmpeniile celor din jur. O să râd ca un nebun, #doarzic!

Atât despre mine și anul ce tocmai a venit și, apropo, poate o să fac greșeli încercând să râd mai des chiar și pe blogul de față!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.