La 30 de ani, când tocmai terminasem facultatea, am făcut socoteala și mi-a dat că 70% din viața mi-o petrecusem în școală. Într-o formă sau alta de școlarizare, fără să repet vreun an sau forma de învățământ. 21 de ani din copilăria, adolescența și tinerețea mea s-au dus învățând lucruri care în proporție de 70% îmi sunt acum inutile.
Nici nu vreau să bag în calcule timpul irosit pe băncile școlilor. Timp în care, poate, m-aș fi putut înțelege mai bine pe mine, i-aș fi descoperit mai devreme pe cei de lângă mine sau m-aș fi împăcat deja cu lumea cea largă. Miile de cuvinte pe care a trebuit să le memorez, sutele de formule care nu mi-au dezvăluit nimic a doua zi după examen, zecile de probleme teoretice care n-au semănat deloc cu cele pe care a trebuit să le rezolv în viața reală.
Acum, după toate astea am un job stabil, un salariu la fel și 8-10-12 ore/zi ocupate. Cu nimic din ceea ce sunt eu, dar cu ceea ce trebuie să fac ca să fiu bine. Față de ceea ce sunt acum, poate, aș fi fost un bucătar mai bun. Un pădurar mai bun. Un călător mai bun. Un practicant mai bun, într-ale vieții de zi cu zi.
Poate-am pierdut prea mult timp cu lucruri neimportante în viața asta. Sau poate încă mai pierd?