Zoso vorbea ieri despre 2 dintre motivele care îi motivează pe oameni să plece din jobul pe care-l au și anume:
- angajații sunt necorespunzători;
- e prea mult de muncă.
Reale, concrete și firești motivele, nimic de zis.
Doar că vorbind aseară cu un vecin care are un frate care are un văr la o companie d-asta, am mai aflat încă cel puțin 2 motive de părăsire a corăbiei de către, până mai ieri, angajatul model.
Salarizarea incoerentă
Pe principiul „anul ăsta vă dăm o creștere de maxim 5% pe departament, împărțiți-o între voi cum vreți” hai să-i dăm ăluia venit mai târziu în firmă o creștere mai mare și celui mai vechi, care-a dovedit ce/cât/cum șție, una mică. Sau, de ce să dăm prime&bonusuri bazate pe performanțe hai mai bine să spunem că politica companiei nu ne permite. Cu corolarul „cum, adică pentru bani mai mulți ai putea mai bine???”!
Surpinzător pentru unii, dar toți o facem pentru bani! Și atunci când logica minimă este ignorată și combătută de fapte aberante, pata ți se pune. Și deși mai vrei, mai poți și încă îți mai place, pleci! Pentru că, la câți maidanezi avem, statuile sunt o proastă investiție pentru viitor.
„Mai bine” fără număr
Ăștia-s o categorie aparte, ușor recognoscibili la interviurile de angajare prin pofta de viață pe care-o debordează în dreptul întrebării „Unde de vezi peste 5 ani”! Sau prin fastuosul CV cu bullets multe care să-i acopere itinerarul profesional. Plecat de multe ori de jos, oamenii se remarcă printr-un plan clar pentru viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, plan care se rezumă la 2 cuvinte: mai sus!
Indiferent de poziție, indiferent de companie, indiferent de nivel sau competențe ei vor mai mult pentru ei. Senioriatul e depășit, manageriatul neproductiv, parteneriatul insuficient. Deși, 99% dintre ei ajung, mai devreme sau mai devreme, la vorba lui Peter nimic nu-i poate convinge că zburatul din floare-n floare nu-i cea mai bună cale de a avansa.
Și mi-a mai zis vecinul aseară și alte motive, mai mari sau mai mărunte. Mi-a zis și despre plafonare, despre nerecunoașterea meritelor, despre lipsa relațiilor colegiale, despre principiul sancțiunilor dar lipsa celui al recompenselor despre multe, multe, multe. Dar mă opresc aici cu gândul că poate, altă dată, vă povestesc și despre astea.