Recunosc, această parte a istoriei urbei mele mi-a fost complet necunoscută până zilele trecute. Deși nu credeam că o asemena 
particularitate a Ploieștiului îmi poate rămâne ascunsă până acum, m-am înșelat amarnic.
Pe scurt, Ploieștiul a avut o perioadă glorioasă a istoriei în care a fost recunoscut ca și oraș campion în consumul de alcool pe cap de locuitor. Desigur, și în interes de serviciu, printre altele. Pe lung, povestea este spusă de Adevărul de Ploiești.
În Ploieştiul interbelic, era o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori. Aici se discutau negoţuri şi se aşteptau legături feroviare. Istoricii apreciază că de aici i se trage urbei şi renumele de oraşul lui „Ce bei?“
Ploieştenii duc povara mitului cum că sunt cam cheflii şi că le place să-şi omoare vremea prin cârciumi încă din perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorii consemnează numele de oraşul lui „Ce bei?“ şi susţin că acesta se traduce prin faptul că ploieştenii nu s-ar saluta ca în alte părţi ale ţării, cu formulele obişnuite, ci direct cu întrebarea: „Ce bei?“.
De asemenea, istoricii spun că este o reminiscenţă a unei perioade în care viaţa economică explozivă se desfăşura în jurul unui pahar de vin, la o cârciumă, dar şi că este particularitate a oamenilor locului, mari petrecăreţi, cu sau fără motiv.
Dacă vi s-a deschis pofta de istorie ploieșteană serviți cu încredere și o porție gastronomică despre cel mai bun restaurant de gară de la începutul secolului trecut, cel al lui CD Gherea, mult mai cunoscut în zilele noastre ca fost … liceu.