Despre profesionalizarea bloggerului – partea II

Scriam mai ieri câteva generalități despre profesionalizarea bloggerului. Banalități neinteresante pentru cei mai mulți, vorbe-n vânt pentru unii, preludiul la ceea ce vrea să scriu azi pentru mine.

Mihalcea Nicolae vrea să devenim profesioniști. Lucru pe care nu pot decât să-l admir la el. Mai ales la el, cel care declara acum ceva timp că blogul nu-l mai satisface, că nu mai este o prioritate pentru el iar comunitatea creată, și cu ajutorul lui, nu-l mai reprezintă. Între timp, motivele lui s-au schimbat, oamenii și tonul cu care comunică este altul, într-un cuvânt este un blogger nou. Și pus pe fapte mari. Motiv pentru care invită blogosPHera la PH Pro Blog Meet Day.

Salut inițiativa și vă invit să faceți la fel. Există posibilitatea ca în locul obișnuitelor 2-3-4 ore de socializare de la trecutele blogmeet-uri să faceți altceva: prezentări, planificări, dări de seamă etc. Lucruri bune și frumoase pe care nu-i frumos să le ratați mai ales că gazda a promis că:

voi considera ca doar acesti bloggeri (n.a. cei prezenți!) sunt dornici sa devina profesionisti si sa faca parte dintr-o blogosfera locala unita.

Așadar, dacă vrei să-ți depui adeziunea la marea blogosPHeră unită, cuminte, deșteaptă și pusă pe fapte mari, sâmbătă 4 august, începând cu ora 12:00, pe Șoseaua Vestului, nr. 12 la parter, la sediul Centrului de Dezvoltare Personala si Profesionala are loc o mare întâlnire, mare.

Eu, responsabilul DOAR cu certurile în blogosPHeră (după cum consideră mai nou și Kriogen) nu promit că voi veni. În primul rând pentru că, programul meu de sâmbăta este cu totul altul și am lucruri mult mai importante de făcut în acel interval orar de obicei. Doi, foarte probabil sâmbătă nu voi fi în Ploiești. Trei, poate chiar ar trebui să las în pace blogosPHera să se profesionalizeze liniștită fără influența mea (malefică).

De ce aș veni totuși? Din curiozitate! Să văd reacțiile participanților, din timpul și, mai apoi, pe cele de după. Să aud ideile, care deși nu sunt deloc noi, poate vor reuși să mă surprindă cu ceva. Să nu fiu contra! Pentru că deși profesionalizarea asta mă lasă rece, o blogosPHeră unită mă incită. Să văd unde am greșit eu (și alții) când am mai încercat să facem același lucru. Să întâlnesc câțiva dintre oamenii noi care și-au confirmat prezența.

Fără nicio intenție, dar doar mie mi se pare că din afișul oficial al întâlnirii (mai sus), se înțelege că după această ediție toți blogerașii se vor alinia cuminți și vor urma Dezorganizarea?

4 thoughts on “Despre profesionalizarea bloggerului – partea II

  1. Nu, afisul reprezinta faptul ca dezorganizarea face fiecare blogger sa mearga in orice alta directie, numai in cea care trebuie nu, iar in a-2-a parte, ca blogosfera unita, se poate transforma intr-un peste mult mai mare, numit Organizare, care la randul lui sa il manance pe cel numit Dezorganizare.

    Te astept cu mare placere sambata, si desi ai extras fix ce nu trebuie, nu te consider responsabil cu certurile, chiar daca am pus link fix pe cuvantul ala catre tine. Am vrut la momentul respectiv doar sa ilustrez un articol care face parte dintr-o cearta.

    • Dacă tu crezi că în acel articol în care vorbeam doar despre mine și greșelile mele mă certam cu cineva faci o mare greșeală. Iar faptul că ai ales din cele peste 3k de posturi de pe blogul ăsta, să-l dai exemplu tocmai pe acela, mie nu-mi pică bine. Detaliem, însă cu altă ocazie.

  2. Mie mi se par amuzante întâlnirile astea la care se discută mereu aceleaşi viitoare fapte de arme, care nu se concretizează niciodată. E mişto când peste 20 de oameni vorbesc că se vor strânge ca un pumn iar în următoarele trei luni dispar cel puţin cinşpe. Cât despre profesionalizare…hmmm; blogăru’ trebuie să-şi lege activitatea online de ceva real, ce face, ce gândeşte în viaţa de zi cu zi, la urma urmei, în mare parte asta scriem. De unde rezultă că blogăru’ profesionist e trăitor profesionist?

    • Amuzante poate că sunt privite din afară. Când participi la ele și nu pleci cu respectivii 15 nici prima dată, nici a doua oară întâlnirile astea devin chiar frustrante.

Leave a Reply to Kriogen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.