Luni, După bloguri

Prima ediţie a emisiunii a fost aseară (cine-a ratat-o o poate vedea aici). Viralul-neviral prin care s-a încercat promovarea emisiunii, a încercat să facă valuri în felul ei şi chiar a reuşit mai ales după interzicerea lui pe Youtube. Reacţiile de după sunt diverse, unele pro altele contra, dar cel mai important sunt. Normal, pentru că emisiunea asta vrea să facă: să se ia de bloguri şi cei care le scriu. Aşa încât în mai puţin de 12 ore au apărut reacţii pe la toată…

De ce am blog?

Nu ştiu câţi dintre cei care au aterizat pe aici şi-au pus întrebarea din titlu. Probabil că există sau au existat sau vor exista unii care din greşeală intrând pe aici se vor lovi de această idee existenţială şi vor pleca trântind uşa şi bolborosind lucruri nu tocmai plăcute. Dar, sincer, nu mă prea interesează! Blogul, ca şi idee de bază, reprezintă un jurnal. Propriu şi personal, uneori intim alteori exhibiţionist, scris de către un anonim sau nu, la persoana I sau a III-a, completat…

No waven’s world, no kiss :)

Via Twitter am dat de Sloganizer. Ce-a urmat găsiţi mai jos: I want more, I want waven’s world! Who is waven’s world? Waven’s world empowers you Waven’s world – Yabba Dabba Duh! There’s only one thing in the world I want and that is waven’s world Waven’s world is the only way to be happy Waven’s world – be prepared Waven’s world, pure lust I wish i had a waven’s world See the world with waven’s world Rugămintea mare acum apare, ca o boare oe…

Eu şi fraţii de peste Prut

Istoria României a fost una dintre materiile mele preferate în şcoală. Am avut şi o dirigintă excepţională, foarte bună profesoară de istorie (cu respect, Doamna Duţă). De Limba Istorie cum îi spuneam noi pe atunci, pentru că majorităţii ne plăcea istoria. Am şi prestat din această cauză la câteva olimpiade (ehe, do you remember the time…?) din pură pasiune şi cu mare dragoste. De ţară, evident! În ultimii 10-15 ani istoria aşa cum am învăţat-o eu atunci, a început să dea rateuri. Ştefan cel Mare…

M-am îndrăgostit!

Atenţie! următorul text poate (şi va) conţine detalii intime (şi picante?) din viaţa personală a autorului, niciodată dezvăluite care pot fi folosite împotriva acestuia. Prima dată am văzut una de genul ei umblând cu alţii. Era acum mai mulţi ani şi cele de genul ei erau adevărate rarităţi mai ales într-un orăşel mic de provincie ca al meu. Poveştile care circulau despre ea şi cele ca ea, erau ape cât de incredibile pe atât de veridice mai ales că întotdeauna se găsea unu mai breaz…

Unde e muzica radiourilor de altădată?

Până acum câţiva ani ascultam radio peste 10-12 ore pe zi. Încet încet timpul dedicat FM-ului s-a redus. Nici joburile nu mi-au mai permis să stau ca nasul în radio, pleacaseră şi o seamă de voci din industrie, descoperisem internetul printre alte alea. Acasă, mai dădeam de radio doar noaptea la culcare (în dormitor lângă patul conjugal 🙂 avem un radio care obişnuia să meargă non stop – obişnuia pentru că de când ne-a invadat bebe radioul a cam amuţit). În rest prin maşină, pe…

X-men origins – Wolverine beta sau ce n-o să vedeţi la cinema în mall

Ştiţi cu toţii scandalul pricinuit de apariţia pe piaţa neagră, înainte de lansarea oficială a filmului X Men Origins – Wolverine. Am apucat în we astă sa pun şi eu mâna pe film. Despre film nu sunt multe de spus: aceeaşi reţetă deja folosită în seria X Men, pentru fanii seriei un eveniment deosebit, efecte speciale fără număr, 90 de minute de acţiune suficient de interesant de pierdut pentru vizionarea peliculei etc. Ce vroiam să vă zic eu este că pelicula scăpată pe piaţă nu…

Naşpa

Mă uit peste statisticile de la StatCounter şi observ că astăzi am avut cei mai puţini vizitatori pe site, din ultimul an!!! Adevărul este că în ultimul timp mi-am cam neglijat blogul, recunosc! Şi a şi venit căldura asta mare aşa brusc! Şi suntem şi în plin avânt al crizei! Şi au înflorit şi toţi copăcei pe care i-am văzut eu astăzi! Şi unii resimt astenia de primăvară! Şi nici lui Jiji nu-i e deloc bine zilele astea! Dar totuşi… Şi la voi e la…

Bunny invasion 2

Pentru oameni buni şi cu drag puşcători de tot ce mişcă prin cer precum şi pe pământ, dedicaţie specială. Pentru toţi cei care urăsc din tot sufletul lor curat iepuraşii buclucaşi care-ţi doresc moartea. Pentru cei ce aşteaptă cu nerăbdare să vină iepuraşul de Paşte cu surprizele sale cu tot. Strategy Games PS: Singurul joc din ultimul an cel puţin pe care n-am reuşit să-l termin. După câteva zile bune de joacă!