Ai greșit!

– Vezi c-ai greșit! – Ce-am greșit? – Nu știu! – Păi, de unde știi c-am greșit? – Mi-a zis șefu’! – Dar, despre ce-i vorba? – Despre cifrele alea. – Care cifre? – Alea … nu mai știi? – Nu, care din ele? – Să știi că-s greșite fișierele. – Care fișiere? – Alea de săptămâna trecută. – Care din ele? Cumva astea? – Cred că da, că dacă nu mi le-ai dat pe mail, eu de unde să știu … Dialog halucinant și…

Program ciclism 2010

Am tot căutat ceva date privind următoarele competiţii cicliste ale anului aşa că până la urmă m-am gândit să strâng ce-am găsit într-un articol/program atât pentru a le găsi eu însumi mai uşor de-a lungul anului dar şi pentru acei dintre voi care veţi ateriza pe aici în căutare şi nevoie de aşa ceva. Eu, după cum am mai spus, nu prea reţin date mai ales dacă este vorba despre evenimente de peste 3 luni aşa că pe lângă acest post mi-am pus şi organizatorul…

7 romane SF – top personal

Parcurgând topul realizat de către cei de la go4it.ro despre cele mai bune 10 romane de literatură SF care trebuie citite într-o viață de om, mi-am adus aminte că pe vremuri obișnuiam să fiu un înrăit cititor de science fiction. Era pe vremea când editura Nemira edita în colecția Nautilus câteva dintre cele mai cunoscute  titluri SF ale ultimilor, pe atunci, 50 de ani, aproape 70 de ani acum. 7 – Ghidul autostopistului galactic (The Hitchicker’s Guide to the galaxy) – Dougls Adams – 42!…

Roblogfest 2010

Deja, la al 4-lea în care ar trebui să scriu despre Roblogfest. Doar că acum nu vreau decât să întreb pe cineva, pe oricine: de ce? De ce se mai face Roblogfest? Pentru cine? Care este rostul lui? Un XBox? Deja am scris prea mult la câtă atenție și încredere și importanță i-am acordat anul acesta. PS: un singur premiu îl remarc. Pentru că scrie bine: risocgrama.ro PS2: lista câștigătorilor aici.

Ploiesti tweet meet

Toată floarea cea vestită a twitter-iștilor, bloggerilor, online-iștilor cu domiciliul oficial sau neoficial în Ploiești și împrejurimi este chemată să răspundă la apel, duminică la ceas de seară. Comunicatul oficial în legătură cu această întâlnire mai jos: Duminica, 28 Martie 2010, la Retro Caffe Ploiesti (locatia se afla in dreapta Casei de Cultura a Sindicatelor Ploiesti,langa scari, la subsol) incepand cu ora 20:00, va invitam sa luati parte la cea de-a 2-a editie #PloiestiTweetMeet. Invitatul nostru special Florin Grozea ne va vorbi despre ce inseamna…

DJ Beauty – profesoara de dance

* post adresat oarecum bărbaţilor! Mai știi melodia aia cu Profesoara de germană? Nu-i așa că ai avut ceva vise umede cu tine și o anumită profesoară în toiul actului … repetitiv (repetiţia este mama învăţăturii, nu?)  însoțit de Schneller, schneller, das ist gut Schneller, schneller, das ist gut? Dacă da, ești de-al meu, treci mai departe 🙂 Ei bine eu tot așa mă simt privind-o în toiul actului pe stimata domnișoară de mai jos: [youtube]http://www.youtube.com/watch?v=HZzusNWCbv8&feature=related[/youtube] Declar splendidă reprezentaţia şi cu mâna pe inimă recunosc…

Din nou (de rău) despre PH-online.ro

Am promis şi (deşi nu-mi stă în fire în general) astăzi o să critic! Din nou pe cei de la PH-online.ro. De ce? Încep cu imaginile că sunt mai elocvente: Pentru cei ce nu ştiu actualul ph-online.ro a început ca phonline.ro Anul trecut – acum aproximativ 6 luni!!! – s-a schimbat schimbarea dar de atunci şi până acum se pare că cel ce se ocupă de grafica site-ului n-a aflat asta. De unde am tras această concluzie? Pentru că sigla lor a rămas neschimbată. Fail…