Moldoveanul meu

Am aflat despre traseul către Moldoveanu acum câțiva ani. Era un 31 decembrie și un semi-cunoscut din online, își pusese vârful pe lista de rezoluții pentru anul ce urma. A fost dragoste la prima vedere. Era unul dintre puținele lucruri din viață pe care am știut că îl voi face. Indubitabil, irefutabil, irecuzabil. Când voi fi, suficient de, mare.

Experiențele mele cu muntele erau până la acea oră … sublime, dar lipseau cu desăvârșire. Știam doar că vreau, pot și merită. Eram nu cu mult înainte de pandemie și habar n-aveam cum un nefericit de pangolin va alinia planetele în direcția potrivită.

Simțeam că moldoveanu meu, răbdător, acolo unde e el, mă așteaptă. Și că mă va primi atunci când voi fi pregătit să-l ajung, să-l cuprind, să-l ating.

Am fost foarte aproape anul trecut să ne întâlnim, eu și moldoveanul meu. Dar, la momentul respectiv, altcineva mai mare, mai înalt, mai maiestuos și cu mult mai important, s-a hotărât să plece. Și am avut nevoie să stăm împreună, cât și cum am mai putut. Pentru ultima dată, împreună …

Am reușit însă anul acesta. Am tras sforile vremii și vremurilor astfel încât să fim acolo, la poalele lui, cu teamă și respect, cu speranță și emoție, cu decență și mândrie. Am adunat cea mai bună posibilă echipă cu care să mă înconjor înainte de marea întâlnire.

Eram pregătit să mă întâlnesc cu moldoveanul meu oricum. Mă așteptam să-l găsesc senin. Cald și semet. Sau complet ascuns în nori. Rece și indiferent. Acolo, unde-i locul lui și unde noi muritorii venim, pe rând, fiecare la timpul nostru, să îl întâlnim. Fiecare cum ne știm, putem, credem.

Întâlnirea a fost … El, ca de obicei, nemuritor și rece. Eu, sumă a întâmplărilor vieții mele, a viselor și visurilor mele, a gândurilor și speranțelor mele. El mut, eu amuțit. El singur, eu împreună cu cei dragi. El în picioare, eu la picioarele lui. El insensibil la noi cei mulți călarindu-l, noi înfierbânați că suntem acolo, ocupându-l.

Cine a ajuns până aici, este un învingător” scrie acolo sus, pe acoperișul României. Ajuns acolo învingător nu mă consider, mai împlinit, da! Am vrut să cuceresc Vârful Moldoveanu dar, la final, el a fost cel care m-a cucerit pe mine. Așa cum o mai făcuse o dată, cu ani în urmă, la prima vedere.

Călătoria și nu destinația, au creat una dintre experiențele vieții mele de până acum. O experiență pe care știu că o voi repeta, într-un fel sau altul. Sigur nu același eu, nu știu dacă cu aceeași ei. Cu siguranță, cu el același, moldoveanul meu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.