Jurnal de COVID – amintiri pentru viitor

Nu știu voi, dar eu mi-am scos COVID19 de pe bucket list. Nu de bună voie și nici de plăcere ci doar pentru că așa s-a gândit 2020 să-mi umple tolba cu amintiri de povestit nepoților sau blogului, că doar nu-i plătesc hostingul degeaba.

Așadar, după 14 zile de carantină, pentru a nu uita și poate, pentru a vă informa, luați cu buleți să fie mai simplu:

  • Simptomele au fost multe și de toate felurile. Majoritare în perioada premergătoare testării, cu o intensitate și varietate nu mai mare decât ale unei clasice răceli dar și unele faine de povestit (și doar atât): dureri de coate, ploape sau gambe :D. Faza cu lipsa mirosului este mai mult enervantă decât iritantă. Ciudat este că îți dai seama la un moment dat că nu mai e, dar nu poți spune sigur de când nu mai e. Când revine, o face pe bucăți/ procente și după bunul plac. După cum am înțeles de pe la cei mai puțin norocoși, cu gustul este ceva mai nasol așa că luați aminte când faceți cererea de COvid, bifați doar căsuța cu lipsă miros.
  • Medicamentația, nimic spectaculos: clasicul paracetamol + vitamine (C, D), Zinc și Selenium. Ultimul e bun că la cât de nasol miroase îl poți folosi ca indicator de revenire al mirosului. A mai fost și Tusin în schemă dar n-a fost nevoie de el.
  • DSP , niște minunați. Ancheta epidemiologică la vreo 3-4 zile după primirea rezultatului pozitiv. Decizia de carantinare promisă undevă în ziua a 13-a. Trimis mail preventiv cu toate informațiile, transmise anterior. Venit ziua a 14-a, liniște și pace. Sunat din nou. Refăcută cererea, telefonic. Retransmise datele contacților carantinați. A 3-1 oară. Primit deciziile de carantinare. Completate de mână (în 2020!!!) și pe o altă adresă de e-mail decât dea furnizată inițial.
  • Poliția locală complet sublimi, mai ales prin absență. 10 (zece!), primele 10 (zece!) zile, liniște și pace. În a 11-a zi, au venit. N-au vrut să mă vadă iar despre ceilalți din casă nu știau că sunt sunt carantinați. Au vrut un număr de telefon. Pe care m-au sunat în ziua 12-a. Să mă întrebe dacă sunt acasă. Și dacă și ceilalți sunt. În ziua a 13-a au venit din nou. Alții. Care au cerut din nou un număr de telefon. Și au mai venit și în ultima zi. Și la 2 ore au și sunat. Tot așa, să știe dacă sunt acasă. Și dacă sunt și ceilalți.
  • Carantina – asta a fost partea nasolică tare. Am dat tare în ea și cu Netflix, și cu HBO, am lovit-o parșiv cu ceva cărți, am rupt social media, ba chiar am făcut și exces de work from home, ca în vremurile bune ale izolării din primăvară-vară. Despre viața mea sexua sportivă .. s-ar fi putut mai bine. Noroc cu bicicleta, numai ea știe cât am călărit-o! Deși nu știe cu ce-a greșit 😀
  • Mulțumesc familiei și prietenilor (sic!) că nu ne-au lăsat singuri pe lume și ne-au adus sau transmis toate cele de care aveam nevoie. Faini de tot ați fost, vă știți voi care! Chiar face bine la psihic să primești mesaje pe la miezul nopții: Bună, azi cum sunteți?
  • Recomandări n-am altele decât aceleași pe care le auziți de 9 luni încoace. Respectați-le și aveți grijă de corpul vostru, este singurul aliat pe care-l aveți în lupta cu virușii de genul COVID 19. O luptă care se anunță de durată!

Există COVID19? Habar n-am ce sau în ce crezi tu. Doar că nu-ți doresc să afli pe pielea, plămânii, stomacul, coatele sau pleopele tale. Pentru că tu, s-ar putea să nu fi la fel de norocos ca mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.