Rămas bun, Dado!

Știam că Dado este bolnav. Că e grav, că are cancer. Că luptă, totuși, așa cum a făcut-o toată viața. Că fizic nu mai poate fi alături de echipa care se pregătea să câștige cel de-al 11-lea titlu în ultimii 12 ani. Dar că este alături cu gândul alături de foștii săi colegi, jucători, prieteni din Ploiești. Am fost, ca de obicei, în sală la finală. Am aplaudat și i-am scandat numele împreună cu toți cei din Sala Olimpia.

În ultimul meci al finalei am fost emoționat să aflu că adversarii echipei pe care o antrena, în semn de solidaritate cu Dado, au făcut un banner minunat. Banner pe care apoi l-au dăruit alb-albaștrilor. Banner cu care am vrut să ilustrez articolul despre noul titlu al Asesoft-ului. M-am lăsat păcălit de micile probleme ale vieții și-am și uitat să scriu însă …

Azi dimineață, luptătorul Dado s-a recunoscut învins și a părăsit terenul. Nu s-a predat ci doar a acceptat inevitabilul în fața căruia fiecare dintre noi vom fi puși mai devreme sau mai târziu.

Nu l-am cunoscut pe omul Dado. Dar îi cred pe cuvânt pe toți cei care îl vorbesc de bine. Îi cred pentru tot ceea ce a făcut el pentru orașul acesta. Și cred că dacă nu a fost să fie ploieștean cu acte în timpul vieții, acum când el nu mai este, cineva va repara această eroare, făcându-l cetățean de onoare al  Ploieștiului. Știu că se poate! Și Toni știe asta!

 

Dado

La revedere, Dado! Respect!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.