Mânăstirile nu vindecă oameni nici anul acesta

Povestea este pe cât de simplă pe atât de absurdă: o copilă bolnavă de leucemie este părăsită pe patul de spital de o mamă plecată în căutarea unui miracol în chiliile de după dealuri. Fetița moare iar rugile fierbinți ale mamei se dovedesc, din nou – pentru a câta oară, apă de ploaie.

Nici nu vreau să mă gândesc ce simte un părinte când află o veste de acest gen și de ce gesturi este capabil. Ce miracole să invoce și căror zei să se supună! Și vreau nici să nu aflu vreodată!

Dar totuși de ce rugăciunile nu erau bune la căpătâiul copilei? De ce nu erau suficiente într-o biserică din milioanele care au împânzit România în ultimii 20 de ani? La ce bun nu o mânăstire ci turul mânăstirilor prin toată țara?

De ce să fugi de lângă copilul tău și să-i pierzi ultimele șoapte, ultima privire, cel din urmă zâmbet pentru o speranță deșartă?

Unii omoară străini pentru că așa le spune credința alții își lasă copiii singuri în fața morții pentru că doar asta i-a învățat o altă religie. Care dintre ei este sălbaticul?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.