A fost și ziua președintelui PSD VV Ponta. Ocazie cu care și-a anunțat candidatura la președenția României. Motiv pentru care ne-am întors în timp cu 30 de ani. Unii pe bani, dar noi, majoritatea, gratis și, mai ales, fără să ne fi exprimat această intenție.
Încerc să-mi dau seama ca om tânăr, liber și independent într-o republică democrată care a depășit de 25 de ani-istorie de cancerul roșu-comunist, încerc deci, să înțeleg ce a fost greșit la manifestările zilei de ieri:
- manifestările omagiale programate FIX de ziua prezidențiabilului. Cât de slab să fii să ai nevoie de un asemena cadou?
- blocarea unui părți imporatnte a capitalei, într-o zi de sâmbătă, gratuit, fără autorizație ba mai mult cu sprijinul autorităților.
- candidatura lansată după modelul Obama dar desfășurată milimetric după planurile folosite la activitățile propagandistice comunisto-ceaușiste din urmă cu 30-40 de ani;
- costul lansarii megalomanice contravaloarea a 536.000 abecedare, un număr cu mult mai mare decât acela care a fost așteptat pe băncile școlilor de boboci anul acesta.
- forțele și resursele statului folosite pentru această ofensă la adresa bunului simț civic;
- după ziua de ieri Șobolanii roșii nu mai este doar numele unui film ci și a unei realități care se pregătește să devoreze România;
- suta de lei care încă funcționează;
- numărul dosarelor penale deschise pentru baronii din imediata vecinătate a candidatului VV care pentru a scăpa de pușcărie, anticipat scriu ode proslăvitoare;
- filmul mitingului de ieri tendențios în prezentare dar perfect adevărat.
Nimeni din anturajul meu NIMENI nu recunoaște posibilitatea de a vota cu acest fanfaron cu pretenție de faraon eliberator. Trăiesc eu într-o Românie paralelă sau locul meu nu mai este aici?