Tolba cu filme … de colecție

Citind zilele trecute la Cătălin mi-am adus aminte de unul dintre filmele mele preferate. Este o ecranizare a unei cărți celebre pentru amatorii de gen, o carte al cărei original este cel puțin straniu Do Androids Dream of Electric Sheep? Profitând de zilele astea libere, am reușit să revăd filmul respectiv cu cel puțin aceeași plăcere ca prima dată.

Cu această ocazie cu care m-am gândit să fac o listă cu filmele pe care le-aș lua cu mine dac-ar fi să naufragiez vreodată pe o insulă pustie și-aș avea nevoie de niște filme cu care să conving sălbaticele nude că-s om bun 🙂 Lista este mai lungă, mult mai lungă dar pentru a nu zăpăci de tot sărmanele nudiste am ales doar 4 pentru lista scurtă.

Blade Runner – un Harrison Ford încă tânăr, un Vangelis în plină vână și poate lacrimile sau poate ploaia de pe fața unui android. O combinație delicioasă!

The Godfather – clasic. Cu greu îi înțelegi măreția. Cu greu îl poți comenta.

Silence of the Lambs – nebunia din ochii lui Dr. Lecter și naivitatea proaspătului agent federal obsedat de mieii copilăriei …

Dirty Dancing – o pacoste de film, poate prea personal, sau poate prea nelalocul lui în lista asta. Cert este că după ce l-am văzut mi-am propus să mă fac dansator profesionist când voi fi mare și nici acum nu m-am hotărât dacă să renunț sau nu la visul ăsta.

Nu-s cele mai frumoase și nici cele mai deștepte filme care există. Poate, decât pentru mine.

Care-s filmele tale de colecție?

3 thoughts on “Tolba cu filme … de colecție

Leave a Reply to Cojo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.