Protest Anti-ACTA în Ploiești

Am fost astăzi prezent la manifestările de protest anti-ACTA care au avut loc în centrul Ploieștiului. Inițial, am fost deturnat de către zgomotul produs de revoluționarii de serviciu, dar până la urmă am reperat figurile celebre venite să protesteze împotriva ACTA.

M-am alăturat celor aproximativ 30 de participanți, printre care și celălalt blogger participant, Dragoș. În așteptarea celor 800+ de participanți confirmați ai evenimentului de pe Facebook ne-am bătut de zăpadă (mai mult eu), am scandat 2-3 lozinci anti-ACTA scrise pe genunchi la fața locului (mai mult ei) și am dat interviuri presei prezente (mai mult alții).

Afișe n-am avut eu, dar au avut colegii participanți, poze n-am făcut eu, dar o să se umple Facebook-ul de câte telefoane și aparate foto mai mult sau mai puțin impresionante am văzut desfășurându-se. Pe noi ne-a prins iPloiești în câteva cadre, numai bune să ne dăm mari c-am fost acolo.

În loc de concluzii, pe scurt:

  • majoritatea participanților erau tineri și/sau foarte tineri,
  • cu toate acestea știau exact ce (poate) face ACTA.
  • participarea, având în vedere vremea nefavorabilă de afară, a fost una aproape decentă pentru un oraș ca Ploieștiul, pe la 6 numărul manifestanților apropiindu-se de 100. În total, estimez cam 150 de partipanți de-a lungul celor 2 ore.
  • blogosPHera, ca de obicei, dacă nu a fost cu câștiguri fizice directe, a preferat să stea la căldură și să-și numere unicii, deși ACTA lovește în primul rând în libertatea de exprimare a bloggerului ca emițător liber al societății din care face parte.

Am fost, am văzut, dar mai e mult până să învingem.

STOP ACTA!

6 thoughts on “Protest Anti-ACTA în Ploiești

  1. ehee, n-am reusit eu sa ajung la prostestul in numele Rosiei Montana, cu atat mai putin as fi venit la asta.
    Acum fiecare se cunoaste, eu nu prefer sa ma hranesc cu antibiotice in numele nici unei cauze deci da, stau la caldura. 🙂

  2. Am impresia că protestele au ajuns la ordinea zilei în România în ultima vreme; e ca o alternativă la ieșitul în cluburi. Deci… mâine împotriva a ce mai protestăm? 🙂

  3. Lozincile se scandeaza si online pe site-ul Lozinci Punct Ro. Trimite si tu lozinci anti ACTA. Lozinci Punct Ro este un proiect social, non-profit si apolitic, ce isi propune sa centralizeze pe Internet mesajele protestatarilor de la manifestatiile publice.

Leave a Reply to waven Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.