În vizită de lucru, de plăcere!

Am avut astăzi deosebita plăcere de a vizita una dintre cele mai mari fabrici din țară. O fabrică de bere, de aici și plăcerea desigur. Este vorba despre singurul loc din România unde se produc berile Bergenbier (blondă, nefiltrată, Fresh), Noroc, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu și Staropramen, mai exact fabrica Bergenbier de la ieșirea din Ploiești înspre Târgoviște.

Vizita a fost structurată pe 3 module:

  • prezentarea generală a stației de biogaz care are ca principal obiectiv punerea în practică a unor soluţii prietenoase cu mediul, menite să optimizeze consumul de resurse şi să diminueze emisiile de dioxid de carbon în atmosferă. Instalația inițiată de către specialiști din cadrul echipei locale Bergenbier a costat 200.000 de euro iar construcția ei a durat aproximativ 1 an. Amortizarea investiției se va face în aproximativ 2 ani printr-o economie a consumului de gaze naturale de 7-10%. Pentru curioși modelul schematic al stației (click pe poză pentru o versiune mai detaliată), model care mi-a adus aminte de cei 10 ani de pregătire intensă pentru a deveni un vajnic și destoinic petrolist 🙂
  • turul de fabrică cu prezentare succintă a secțiilor de fierbere, fermentare, maturare, filtrare și desigur a vedetei stația de biogaz. Din păcate, lipsa safety shoes ne-a limitat accesul prin interiorul fabricii și în special în secția de îmbuteliere probabil cea mai spectaculoasă din tot ansamblul.
  • scurtă lecție de degustare a berii în cadrul căreia am fost îndrumați fix ca niște începători, în tainele degustării corecte și eficiente a 3 dintre tipurile de bere produse local, în ordine (în poza de mai jos) Beck’s, Bergenbier blondă și Staropramen. Desigur, experiența câtorva dintre cei prezenți (experiență strânsă prin degustarea zilnică a câte 2-3-5 beri) depășea cu mult învățăturile transmise dar asta însă nu a subminat cu nimic micul tratat de bune practici în interacțiunea cu licoarea gălbuie și înspumată.
Una peste alta, experiența vizitării unei asemenea facilități de producție a fost deosebită. Știam despre cum se face vinul și chiar băuturi cu ceva mai mult alcool. Fusesem într-o cramă și chiar într-o distilerie. Am făcut fizic și vin și m-am și alcoolizat lângă un cazan de distilate. Acum aproape mă pot lăuda c-am făcut toate acestea și cu băutura mea de toate zilele, berea. Mi-a mai rămas ca, cel târziu la pensie când mă voi retrage neapărat pe meleaguri belgiene, să-mi fac în garaj propria distilerie și să-mi ocup timpul doar cu niște Hoegaarden, Duvel

Mulțumiri din nou gazdelor pentru invitație și fiți fără grijă, dacă mă mai chemați, eu mai vin!

PS: Cu un Like pe Facebook toți suntem datori. TU l-ai dat?

14 thoughts on “În vizită de lucru, de plăcere!

  1. Bravo! Si pentru initiativa , si pentru ce ai reusit sa faci in blogosfera. Meritul e al tau, felicitari! Este, intr-adevar un eveniment. Pe la noi…pe planeta blogspot sunt niste linkuri de intoarcere catre anume postari, pe wordpress…nu le gasesc, dracia dracului!

  2. Eu te-ntreb doar ceva,chiar daca o sa ma certi:nu spuneai tu candva,cand ma-ndragostisem eu de Neflitrata de la Bergenbier,ceva? 🙂

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.