De curând, o persoană de sex feminin mi s-a confesat. Nu sunt genul puritan, în plus am știut să ascult oamenii toată viața așa că această confesiune nu a fost deloc prima din viața mea. E drept, vine după o perioadă destul de mare după ultima dar … oricum. Ideea este că se pare că
lucrurile se schimbă și că totuși experiența nu-ți garantează că reușești să citești întotdeauna oamenii exact așa cum sunt.
Doamna de care vorbeam a reușit să mă surprindă prin tonul, cuvintele, curajul și tăria argumentelor. Așa cum a reușit să mă surprindă și mai târziu prin firescul și naturalețea cu care a evitat în orice fel continuarea confesiunii anterioare. Și nu ca și cum ar fi renegat anterioarele dezvăluiri ci, relaxată, ca și cum nici măcar nu s-ar fi întâmplat.
Oricum, important și ce mi-a plăcut în mod neașteptat de mult este cât de frumos suntem trași în țeapă manipulați, noi bărbații, când își pun asta în cap femeile. Nu că n-aș fi știut-o ci doar că de fiecare dată când o descopăr mă-nfior cu o mână și mă înclin respectuos cu cealaltă.
De obicei, nu investesc încredere în persoane care-mi oferă viaţa lor pe-o tavă de argint în 30 de minute cât băgăm 2 ţigări. De data asta, ţin pariul! Doamna de care făceam vorbire mi-a împărtășit din secretele ei cele mai adânci. Mi-a făcut și promisiuni pe care, cu prima ocazie, le-a onorat impecabil. Eu zic că merită!
Waven, eu cred că nici o femeie nu-şi mărturiseşte niciodată toate secretele. Nici măcar atunci când e vulnerabilă.
Însă dacă decide să împartă cuiva din secretele ei, atunci acea persoană îi inspiră multă încredere.
Lucru de care ai putea fi mândru, nu oricine poate inspira încredere.
Mda, fața mă recomandă, mi s-a mai spus. Și am crezut-o. Chiar dacă eram la beție 😀