Dacă mi-aș dori vreodată să stau la casă, ar fi doar pentru a-mi satisface următoarea fantezie.
Niște prieteni. Nu mulți și nu d-ăia de curtoazie. Ăia puțini, de suflet.
Muzică tare, pe repeat, ceva de genul ăstora de mai jos. Sau variațiuni.
Între timp, să nu ne plictisim, am învăța și iar am învăța și iar am învăța, să bem, ca niște profesioniști, niște țuici. Sau alte licori neaoșe, specific românești, respectiv, pălinci.
Și pentru că mâța trebuie să stea în coadă dintr-un motiv bine întemeiat n-am putea continua fără ceva de băgat la ghiozdan. Poate niște pastramă de oaie perpelită pe grătar sau chiar trasa la tigaie în vin proaspăt, dup-o rețetă de mare excepție. Şi cu niște bureţi acri și aspri.
Cred că spre sfârșit am da-o pe vin. D-ăla bun, roșu, sănătos și vârtos de pe la vreo vie de-a noastră.
Poate că până când o să stau la casă, mi-oi fi satisfăcut fantezia asta deja.