Făceam un calcul simplu în legătură cu populația României, apropo de Recensământ 2011. Și-mi ieșea că sunt:
- câteva milioane de români (2,3 … 4) care muncesc, fără a fi emigrat, în afara țării;
- alte câteva milioane de români (5, 6 … 8) asistați sociali;
- cu siguranță câteva milioane de trăitori ancorați în mediul rural;
- poate 4-5 milioane de angajați plătitori de taxe și impozite;
Acest amalgam este cunoscut ca România. Români sunt cei care fură prin țări străine și vând acasă la jumătate de preț. Sunt cei care-și mănâncă gogoașa la volan și apoi, elegant, aruncă hârtia pe geam afară. Români sunt cei care la inaugurarea unui stadion de fotbal, acceptă să arunce steagul național la recomandările unor capete chele și pe interior. Tot români sunt cei care un trimis un cioban peren și ne-transhumant, o domnișorică agramată fiică de președinte sau un dovedit pacient de spital 9 să-i reprezinte în Parlamentul European.
Și, printre ei, deși nu asemeni lor, eu. Nu știu de ce, dar nu mă recunosc în țara în care trăiesc.
România nu-i deloc a mea. Sau poate nu mai sunt eu al ei … Să plec?
Foto via.