Eu am o problemă cu semințele.
Desigur, nu cu toate ci doar cu cele pe care românul le sparge entuziasmat și obsedant de nesimțit. Am o problemă cu mirosul de semințe prăjite
– pe care-l asociez conform experiențelor copilăriei mele cu mirosul de țigan împuțit (împuțit fizic vorbind!), cu cojile și mizeria pe care o generează – mizerie în fața blocului, în fața magazinului, în fața băncii din parc, în fața mormântului proaspăt (pot continua dar ați prins ideea!), cu oamenii care aleg ca distracție, mod de relaxare ori de stârpire a plictiselii cronțănitul semințelor (cu doar câteva excepții!).
Problema este clară, fizică și nu acceptă rabat așa că atunci când am aflat despre minunăția asta n-am putut să nu mă crucesc. Sper ca această măsură să devină un obicei și să nu țină doar pentru primul meci pe Național Arena. Și, de ce nu, dacă clujenii au putut, sper să se generalizeze și pe alte stadioane. Poate chiar și pe Ilie Oană?
Pentru că atunci stadioanele de fotbal vor fi cu un pas mai aproape de mine. Competiția sportivă se va apropia de spectacol iar locul ei de desfășurare va deveni mult mai atractiv și mai apropiat pentru mine. Și pentru restul milioanelor de români!