Limite, limitări și delimitări

Pentru că nu m-am născut nici ieri și nici nu prea am trăit într-o peșteră în vârf de munte cred că m-am prins puțin cam despre ce-i viața și cu ce se mănâncă ea când se mănâncă. Și m-am cam prins că limita e cerul, sare în aer cartierul este doar o vorbă dintr-un cântec și nimic mai mult. Așadar dacă tot e vorba s-o facem în mod civilizat și elegant, eficace ar fi sa ne impunem noi înșiși limitele până la care (sau de la care, e același lucru) suntem dispuși să mergem. În viață dar și în blogging.

Și, desigur pentru că nu-mi permit să dau sfaturi despre cum să vă trăiți voi viața nici în  general și cu atât mai puțin în particular, zic să vorbim despre limitele, limitările și delimitările pe care să le stabilim, enunțăm și respectăm fără excepții în/pe blog.

Limbajul

Asta-i simplă, pentru că despre limbaj nu sunt foarte multe de spus: decent, corect, normal, personal. Decent în sensul de a nu folosi cuvinte grele decât cel mult atunci când nu se poate și nu se poate fără. Corect se referă la obligativitatea de a folosi limba română cât mai corect cu putință (de mare ajutor Verbix, Dex). Nu are niciun sens să-ți pui în gură (respectiv în vârful degetelor) cuvinte pe care nu le folosești în mod normal, doar pentru a da bine. Alăturarea lor va suna sec, nefirească și goală rău. Blogul este despre experiență personală. Pentru asta intru, să TE citesc, pentru a afla ce crezi TU despre ceva, să văd cum ți se pare ȚIE un lucru.

Viața personală

Unii zic da, alții zic nu. Tu știi cel mai bine cât și cum din viața personală vrei și-ți permiți să le faci publice. Nu uita că nu poți știi niciodată cine te citește și cu ce scop. Lucrurile simple și frumoase din viața ta odată făcute publice și ajunse în posesia cui nu trebuie se pot transforma în experiențe neplăcute atât pentru tine cât și pentru cei apropiați ție.

Ocupația

Pentru marea majoritate a bloggerilor a ține ascuns job-ul de zi cu zi este de cele mai multe ori dacă nu neproductiv cel puțin nefericit. Lucrând în aceeași industrie sau cu legături directe și reale cu industria online-ului a avea un blog este preferabil iar uneori chiar un must have. Bineînțeles, pentru noi ceilalți este un pic mai greu încă din start din acest punct de vedere. Pentru că a lucra la sculărie sau la fabrica de castraveți este din start puțin discriminator și chiar covârșitor de ne-excitant cel mai adesea. Acum, fiecare poate să se laude cât poate de mult cu a lui, c-ar fii cea mai frumoasă, mai groasă sau mai devreme acasă dar până la urmă, dacă ocupația asta a, oricare ar fi ea, îți oferă suficiente satisfacții online sau offline și-ți permite să ai și chef/poftă/timp/subiecte/dorință de blogging, atunci e ok.

Relația cu cititorii

Aici e greu de spus ceva, orice, pentru că ține tare mult de natura umană. Ține de constituția psihică și morală a fiecărui posesor de blog, ține de cei 6-7 ani de acasă, ține de ceea ce-i place fiecăruia să primească sau să ofere de la ceilalți. Teoretic, ce ție nu-ți place altuia pe blog nu face. Eu recomand toleranța minimă la trolli, hateri sau spammeri pe principiul că e mai ușor să previi decât să repari stricăciunile pe care le pot face exemplare de teapa ăstora. De asemenea, recomand dialogul permanent cu cititorii. Cu amândoi 🙂

În speranță că doar am zis și că n-am dat cu parul voi desigur, puteți să nu țineți cont de cele de mai su și să faceți în continuare cum vă taie capul!