Cam pe vremea în care eu învăţam să merg în picioare, pe alte meleaguri U2 învăţau să cânte. Şi pe cât de bine am reuşit eu să învăţ cam cum e cu mersul cam tot aşa au învăţat şi ei cum e cu cântatul. De fapt, cred că lor le-a mers mai bine, mult mai bine pentru ca eu sunt doar unul dintre umanii care ştiu să meargă pe când ei sunt unii dintre puţinii care ştiu cu muzica.
Din păcate însă pe U2 în ultimii ani i-a atins crunta, nemiloasa, hidoasa boală, moarte curată pentru orice artist: blazarea. Poate şi vremurile erau altele, cu siguranţă oamenii da, dar de la Joshua Tree şi mai ales Achtung Baby încoace muzica făcută de U2 este doar … politically correct. Din păcate …
Nici acest ultim album U2- No line on the horizon nu face excepţie şi nu se ridică cu mult deasupra ultimelor încercări înregistrate ale bandului. Am tot ascultat în ultimul timp melodiile lor şi mi-au făcut poftă de vechii U2 (Where the streets have no name, One, I Still Haven’t Found What I’m Looking For, Whit or without you, Pride, Sunday Bloody Sunday, Mysterious Ways, Even Better Than the Real Thing, Stay (Faraway, So Close), Numb, etc, etc …).
Cu siguranţă eram mai tânăr atunci şi rebelismul irlandezilor era ceva foarte potrivit concepţiilor mele de atunci. Nici acum nu sunt pe deplin conformist şii poate tocmai de aceea îmi este greu să diger noul lor album. E bine, e ok, e U2-ul binecunoscut, dar nu mai are sclipirea din trecut. Cu greu, dar totuşi am reuşit să găsesc ceva să-mi placă dintre cele 11 piese ale albumului
1. No Line On The Horizon
2. Magnificent
3. Moment of Surrender
4. Unknown Caller
5. I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight
6. Get On Your Boots
7. Stand Up Comedy
8. Fez – Being Born
9. White As Snow
10. Breathe
11. Cedars Of Lebanon
Şi totuşi, U2 sunt dintre puţini pe care încă-i mai aştept să concerteze în România. Chiar şi după No line on the horizon! Chiar şi fără nimic la orizont…