Poveștile sunt bune. Poveștile nu dăunează sănătății. Consumul aproape iresponsabil de povești nu este interzis de nimeni. Pentru că fără ele am fi cu mult mai nefericiți. Și iremediabil mult mai săraci.
Anna Karenina este o magie. Decorurile și regia sunt ireproșabila. Povestea este incredibil de nouă și proaspătă. Frigul rusesc pălește pentru moment în fața dragostei dar, la final, învinge. Keira este de o frumusețe ravisantă. Scena este deschisă și actorii suntem de fiecare dată, alții ca noi. O poveste de dragoste ireală care nu putea fi descrisă decât în cadre normale.
Film după film, 3D-ul ne convinge că viața trebuie trăită la maxim chiar dacă cu ochelarii ajutători. Însă, ceea ce ne rămâne după ce ieșim dintr-o sală cinema nu este urma x-dimensionată a ochelarilor. Este gustul uneori dulce alteori amar al poveștilor noastre retrăite de actori reali, într-un film imaginar, după un scenariu real, al nu știm cărui autor imaginar …
Priviți Anna Karenina cu ochii deschiși, cu mintea limpede, cu simțurile aprinse. Baletul, vodka, blănurile, bijuteriile, muzica, frigul, temperamentele sunt irefutabil rusești. Povestea este una universală. Spuneți-mi dacă v-a plăcut.