BlogMeet de primăvară – after

Încep cu participanții offline la a treia ediția #PhBlogMeet din anul acesta (în ordinea apariției): Cătălin, Răzvan, Cristi, Iulian, Silviu, George, Vali Ovidiu, Rareș, Alin și Andrei. După cum se vede, 10 bloggeri mari și, bonus, un hater, eu 🙂 Online a mai fost alături de noi și Bogdan în măsura în care tânăra moștenitoare i-a permis.

Mi-a plăcut că, de data asta, cu o singură excepție și aia motivată, toți cei care au confirmat participarea, au venit. Nimeni în plus, nimeni în minus. Un lucru foarte important din punct de vedere al responsabilizării și al conștientizării participării la un eveniment. Toți participanții se cunoșteau între ei și au reușit să comunice pe subiecte comune.

Mi-a mai plăcut că am stat aproape 4 ore, cu toții. Un alt lucru oarecum neobișnuit având în vedere precedentele întâlniri. N-am avut „teme” și „idei” de discutat, pentru că nu ăsta este scopul. Socializarea, așa cum o promovez eu, constă în altceva și-mi place să cred că am avut parte de așa ceva de data asta.

N-au lipsit desigur ideile legate de online și de cum să facem „ceva”. Cel puțin trei proiecte au fost dezbătute și analizate, trei proiecte în directă legătură cu bloggerii din zonă și cu implicita lor participare: unul în legătură cu clubul de fotbal Petrolul, al doilea cu Facebook-ul și Ploieștiul și al treilea cu festivalul FreeFest 2012.

Mi-a plăcut maxim că blogosPHera nu e moartă, cum tot aclamă niște viermișori incoerenți. Au venit oamenii de bună voie și cu mare plăcere. N-au venit cei care nu mai au nevoie de comunitatea locală, după ce anul trecut pe vremea asta mureau de grija ei. N-au venit nici cei mai buni bloggeri locali conform topurilor bazate pe buze-n fund. Și a fost mult mai bine așa, s-a râs mai mult și s-a vorbit mai direct.

Nu mi-a plăcut că n-am reușit să aduc nicio prospătură la această întâlnire. Nu mi-a plăcut că nicio bloggeriță nu ne-a onorat cu prezența. Nu mi-a plăcut că n-am reușit să beau toate berile care mi-au fost promise/oferite. Nu mi-a plăcut că, nici acum, n-am dus blogmeet-ul la un after-party idee care mă chinuie de ceva vreme. LE: nu mi-a plăcut că nimeni n-a făcut vreo poză să am și eu cu ce ilustra articolul ăsta!

Mulțumiri prietenilor de la KS Pub pentru găzduire și dacă ne primiți, poate mai venim.

PS: se pare că perioada de desfășurarea a festivalului FreeFest se suprapune perfect cu perioada în care eu voi fi plecat din oraș. Lucru care mă supără tare mult …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.