Fără supărare, dar nu după fericire alergați toată viața. Pentru că dacă v-aș întreba despre o definiție a fericirii n-ați știi să mi-o dați. Dacă v-aș cere 2-3 exemple de fericire clasică, nu mi le-ați putea arăta. În căutarea fericirii ne închipuim că ne aflăm în zilele noastre bune când pragul optimismului este peste nivelul mediu.
În realitate, trăim doar în diferite etape de echilibru. Suntem cel mai adesea în echilibru cu lumea și în dezechilibru cu noi. În echilibre înșelătoare cu dușmanii și dezechilibre grave cu prietenii. În echilibre fragile cu dragostele noastre sau dezechilibre grave cu trupurile noastre.
Ceea ce simțim a fi starea de bine este doar instabila egalitate dintre ceea ce am vrea să fim și ceea ce suntem, între ceea ce ne dorim și ce avem, între ceea ce se vrea de la noi și ceea ce oferim. Stări precare de dragoste, ură, dorință, invidie &co aliniate pe talerele balanței vieților noastre.
Ce ne definește starea de echilibru? Controlul mental? Forța fizică? Moștenirea genetică? Antrenamentul temeinic? Talentul nativ? Horoscopul? 
Clar este că o pană, la cât ușoară este, poate strica armonia unui sistem absurd dar perfect echilibrat.