Îmi place de cei care au reușit să-și modeleze o viață offline dintr-un online. Cei care, într-un fel sau altul, pe baza succeselor online 
își plătesc ratele sau își fac concediile. Cei care au renunțat la slujba de zi cu zi, pentru a face altceva, exclusiv pe baza influenței și/sau competențelor internautice. Îmi place de ei, pentru că ceea ce fac le aduce satisfacțiile pe care le caută.
Nu știu și nici nu e nevoie să le măsor eu eficiența, rezultatele sau importanța. Pot să-mi placă acțiunile lor, felul în care se exprimă sau modul în care interacționează. La fel de bine, pot să nu-mi placă! Eu sunt doar un anonim, călător amator pe valurile interneților și, poate, nici nu știu cu ce se mănâncă www-ul …
Îmi place, de asemenea, și când se mândresc ei că-s feți-frumoși în marea poveste a online-ului .ro. Că ei au reușit, că ei sunt faimoși, că ei au fani și au bani și au valoare. Că doar au un like/zi în plus față de noi ceilalți, marea masă. Că doar nimeni nu mai ei e ca ei pitici, chinezi, ciubotari, bârgăi, cetini! Corect, ei sunt profesioniști într-o lume de amatori, dar, nimic altceva decât chiori în țara orbilor.
Noi ceilalți suntem doar niște necunoscuți. Ingineri (constructori), avocați (Săndele!), medici (fără frontiere), strungari (nu de la strungă) sau (petro-)chimişti de renume internațional sau chiar național. Manageri în firmele care le plătesc lor pișcoturile, seniori în corporațiile care-i sponsorizează o dată la câteva luni. Noi avem CV-uri care impresionează nu doar cititori de bloguri, ne bucurăm de prieteni și nu numai pe Facebook, râdem, glumim și plătim fără să fim nevoiți să dăm explicații cum și de ce.
La toți ni-i greu, dar măcar unii dintre noi știu ce vor face și peste 5 ani! Pitong (sic!).