Asta cu „înjuratul pe net” e simplă, mai ales dac-o împărțim în 2 categorii mari. Și-o luăm, ca la clasa I, cu exemple:
- e prost, mă înjură de mamă pentru că nu-i place că deschid gura sau că exist sau pentru că nu mă tund;
- e prost, mă înjură că nu știu să vorbesc/scriu românește, beau/mănânc/f**t pe bani publici, fur/omor persoane fizice și nu numai etc.
Răspunsul corect pentru prima variantă de atacatori este simplu și și-a dovedit eficiența de-a lungul secolelor: ignore. Pentru că! Prostia nu doare și a le ridica mingea la fileu unor asemenea personaje s-a dovedit deja falimentară. Experiența lor în asemena manifestări poate depăși capacitatea ta de adaptare la evenimente absurde.
Pentru a doua variantă răspunsul este mai complicat. Pentru că implică privitul în oglindă și recunoașterea faptelor așa cum se văd din afară. Înțeleg că pișcotul (peșcheșul/onorariul/cadoul) primit poate justifica anumite acțiuni/fapte/stări oarecum nenaturale dar asta-i doar o scuză a ta față de tine. În fața celorlalți, fii pregătit să recunoști că nu poți scrie două fraze fără 3 greșeli gramaticale, că dacă sunt banii mei am dreptul să te întreb de ce/ scopul/ rezultatele, că dacă-i ilegal ești obligat să răspunzi în fața legii.
În rest, haterii sunt o poveste de dânșii inventată, pentru a se scuza seara când se spală pe dinți pentru cariile dezvoltate adânc sub smalțul propriu, personal și adeseori cauzat de pișcoturi.