Trăind în bule

Trăim în bule.

Perfect rotunde și echilibrat umflate. Aproape sfere și echidistante față de noi sau de culoarea noastră politică. Care au obligația să ne țină în viață dar nu ne au de grijă să și trăim.

DSCF1895

Câteodată reușim să ne ridicăm în picioare. Și facem mândri chiar și câte 2-3 pași, privind înainte. De obicei, ratăm momentul și nu reușim să ne uităm către cei dragi. Suntem prea absorbiți de ceea ce și cum facem că nimic din jurul nostru, ni se pare că, nu mai contează.

DSCF1899

Nimeni nu ne pregătește pentru căderea care, inevitabil, urmează. Sau, mă rog, oricât am sta pe margine și-am privi la ceilalți și ne-am promite că noi n-o să facem greșelile lor tot cu botu pe labe ne trezim, într-un fel sau altul.

DSCF1900

Și orice ne-am promite, în secunda următoare o luăm de la capăt. Zâmbim și, cel puțin, încercăm să ne ridicăm. Deși e greu și picioarele tot nu ne ascultă, încercăm.

DSCF1901

Ne uităm în jos dar ne vrem în sus. Respirăm din greu, dar ne luptăm să ne fie mai ușor. Promitem că ne-am învățat lecția și ca de data asta nu mai greșim …

DSCF1902

Și uneori, rar, cineva de pe margine ne întinde o mână de ajutor. Mică, fragedă și timidă dar mâna este este acolo. Efectul fizic se simte, sau nu, dar psihic nimic nu este mai de ajutor.

DSCF1904

 

Din când în când, mai ieșim la mal. Pentru a lua o pauză. Plătim cât am reușit să strângem în lupta anterioară, dar ne simțim bine c-am luat o gură de aer proaspăt. facem ochii roată, îi vedem pe margine pe-ai noștri privindu-ne, scuipăm în sân și reintrăm în bulă.

O luăm de la cap cu mersul pe apă, singuri și fără ajutor. Lovindu-ne neîncetat de limitările noastre și de ale mediului înconjurător, încercăm. Cu sau fără voia noastră, trăim în bule. Perfect rotunde și echilibrat umflate!

C-așa-i în viață!

3 thoughts on “Trăind în bule

  1. eheii, sunt unele zile cand eu chiar mi-as dori sa traiesc intr-o bula, una in care sa nu intre mitocanii, prostii etc
    In izolare aseptica cateodata e mai bine decat in mizeria umana de prin tara asta. Noroc ca specimenele astea ma enerveaza juma de ora si-apoi imi trece!

    • Ba eu cred că trăiești într-o bulă din care ieși doar uneori și atunci observi „mitocanii, prostii” sau „mizeria umana de prin tara asta.” Noroc că te ține doar o „juma de ora” și apoi intri la loc în bula ta 🙂

Leave a Reply to Mihaeladm Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.