7 zile în care să nu intru pe blog este cea mai lungă perioadă din cariera mea de blogger. Săptămâna sabatică a fost nu neapărat dorită sau obligatorie dar, bine venită. Departe de lumea zilnic dezlănțuită mi-am permis să uit parola de la blog, să dau ignore twitter-ului și să intru pe FB o dată la 3 zile.
M-am afișat peste tot cu aparatul de gât, am dat check-in-uri prin locurile cele mai dubioase pe unde niciunul din prietenii mei n-au fost (și nici n-or să ajungă 😛 ), aproape m-am bronzat și, de la atâta umblet, am mai făcut și piciorul frumos. Adică, ambele să nu se înțeleagă altceva.
În rest:
- pescărușa de mai jos mi-a zis să vă zic ceva. Dar am uitat.
- n-am rezistat și-am dat o tură cu motorul.
- m-am râs de aia mică a strămoșilor noștri.
- surprinzător dar scara asta nu era rulantă.
- am dat o fugă la o școală dar, cică, luaseră deja vacanță. De vreo 500 de ani.
- la ceas de seară, am pictat și-o acuarelă.
- printre tritoni și căluți de mare am găsit-o și pe bunica lui Yaki și Daki. I-am zis săr’na, am pozat-o și-am aruncat o monedă poate ne-om întoarce.
- la final, m-au folosit ca bază pentru grămada cere vârf.
A fost bine!