Vine o vreme când, vrei nu vrei, trebuie să iei o decizie. Una serioasă cu profunde implicări în viața ta de zi cu zi.
Una la care te gândești de mult, pe care ai răsucit-o pe toate părțile, care nu te-a lăsat să dormi nopțile.
Genul ăla de hotărâre pentru care nu poți primi sfaturi de la nimeni. La care fiecare poate doar să-ți dea doar un feed-back personal. Bazat pe experiența proprie complet diferită de la om la om ne-transmisibilă și irepetabilă.
Nu e ceva capital. Nu-ți schimbă viața fundamental. Indiferent de sensul deciziei, tu rămâi același. Doar că cei din jurul tău te vor privi diferit. Vor sări cu „de ce?”-urile pe tine, zâmbind ironic sau îngăduitor.
Și te gândești și te răzgândești și amâni și cauți altceva de făcut ca să treacă timpul și să amâni deznodământul. Și apoi o iei de la capăt și pui din nou în balanță și minusurile și plusurile. Și mai citești o carte, mai vezi un film cauți analogii și aștepți inspirația să te călăuzească.
Cu asta mă confrunt eu de fiecare dată când trebuie să mă duc la frizer. Și da, iar m-am tuns! 🙁
:)) Ma gandeam la tot felul de treburi serioase. :))
Dacă nici tunsul nu mai este o treabă serioasă … 🙂
Sper că ai făcut faţă şocului. 😆