Copile care iubești Steaua

Știu, sunt frustrat, și  mă doare fix în cot (altă râmă n-am găsit!).  Doar că așa ceva nu merită ratat.poezii_din_peluza

Copile care iubești Steaua sau ții cu ea macar puțin
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl ce știe despre Valentin
De Boloni, simbol al Stelei, de Hagi sau de Lacatuș
Să-ți spună el dacă mai știe prin ce mijloace-au fost aduși

Copile care iubești Steaua sau doar pretinzi că o iubești
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl ce-nseamnă fotbal la Ploiești
Cum se umplea vechea arena nu doar la meciurile tari
Pe vremea aia Steaua voastră avea-n tribune militari.

Copile care iubești Steaua și te mândrești că ești stelist
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl despre partidul comunist
De cum se transformase Steaua în jucărie de partid
Și cum era în B pe vremuri un meci Petrolul cu Rapid.

Copile care iubești Steaua și te dai fan adevarat
Când ai tu timp, intreabă-ți tatăl ce-i diferit? Ce s-a schimbat?
Pe vremuri mulți veneau la Steaua ca se temeau de represalii
Acum vin îmbătați de banii și de delirul lui Becali.

Copile care iubești Steaua și te gândești că e normal
Când ai tu timp întreabă-ți tatăl de ce-i nea Puiu general
Pe vremuri mulți veneau la Steaua doar să se facă securiști
Acum vor banii lui Becali și toți devin pupincuriști.

Copile care iubești Steaua și mergi acum pe stadion
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl ce-i cu cutia de carton
În care se tot mândrea MM că el ar prefera să stea
Și-acum se gudură cu Gigi tot închinându-se la Stea.

Copile care iubești Steaua și o repeți de-atâtea ori
Când ai tu timp întreabă-ți tatăl ce-nseamnă ”Vinde! Pleacă! Mori!”
Cum protesta Gigi Mustață și cum îi îndemna pe toți
Și-acum s-a murdărit de brânză și de smântână pe mustăți.

Copile care iubești Steaua și ne-o dai nouă drept exemplu
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl de ce nu mai jucați pe ”templu”
Că poate-așa îți vei da seama și îți va explica și tata
Ce legătură-i între Steaua, arena Ghencea și Armata.

Copile care iubești Steaua și o susții din toți rărunchii
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl de episodul cu genunchii
Și după ce îți povestește, să vii și tu și toți steliștii
Tot în genunchi la fel ca MM. Că vă așteaptă PETROLIȘTII.

Copile care iubești Steaua și tot susții echipa *uli
Când ai tu timp întreabă-ți tatăl ce e cu ”mâna lui Ianuli”
Și ce-a facut Mache cu mâna, și tu și ceilalți steliști
Să-mi faceți tot la fel și mie și miilor de PETROLIȘTI.

Sursa via PloieștiulPatriaNoastră

Copile, nu este o rușine să nu cunoști istoria. Este o nesimțire să ignori.

Să ignori faptul că Steaua este o echipă înființată în 1947 ca și echipă a Armatei Române direct subordonată partidului comunist la putere. Să ignori faptul că Valentin Ceaușescu, fiul primului om în stat, a protejat (cu tot ceea ce înseamnă asta) acest club timp de 15 ani. Să ignori faptul că a refuza Steaua era sinonim cu a-ți termina cariera de fotbalist în România. Să ignori faptul că Becali a făcut avere în România datorită unor afaceri mușamalizate cu Ministerul Apărării. Să ignori că ciobanul nu ar fi existat public dacă nu ar fi avut capitalul de imagine generat de Steaua …

E cel mai ușor să mergi cu turma este o lecție pe care Becali o știe de la părinții lui crescători de turme de animale. O lecție pe care a aplicat-o cu succes la clubul de fotbal pe care-l patronează. Pentru că nimic nu este mai ușor pentru milioane de microbiști decât să meargă cu cea mai de succes echipă de fotbal. Pentru că și aceștia, asemenea ovinelor care dacă au iarbă verde și apă rece dau lapte/brânză/carne/ouă, dacă au rezultate, sunt mulțumiți.

Copile, nu este o rușine să ții cu cel mai tare azi. Doar că roata se întoarce. Viața, și istoria pe care o ignori, ne-a învățat deja asta pe unii dintre noi.

8 thoughts on “Copile care iubești Steaua

  1. Exact cam cum stă treaba cu toţi petroliştii ăştia răsăriţi peste noapte, imediat ce Petrolu’ a reajuns în Liga I şi contează în clasament. Când juca la matineu abia de strângea câteva sute de suporteri adevăraţi în tribune. Acum sunt mii… Tare, nu?

    Eu îs fericit că nu-s copilu’ din poezie. Susţin Steaua de după ’89, susţin Steaua din teren, susţin echipa asta încă dinainte de a fi Gigi patron. O să vină şi vremea lui şi o să dispară.

      • Media de spectatori avută de Steaua meci de meci este mai mare decât a oricare altei echipe din Liga I. Iar număru’ de spectatori care au fost în tribune la meciul cu Chelsea este cât se poate de irelevant. De ce? Pentru că sunt foarte mulţi acei care au fost la meci pentru Chelsea înainte de toate şi apoi pentru Steaua. Totuşi, nu vorbim de un meci cu Ekranas, vorbim de un meci cu actuala deţinătoare a Champions League. Mi s-ar fi părut anormal să nu fie stadionul plin, indiferent ce echipă ar fi fost în locul Stelei din România.

  2. Petrolul e cea mai corecta echipa din Romania, intr-adevar.
    Te rog sa-ti aduci aminte in ce hal au fost transferati jucatorii actuali.
    V-ati construit echipa pe mormantul alteia.

  3. fiecare e liber sa tina cu cine vrea, abordarea mi se pare cam dura pt ca face apel la copii(vezi ultimele doua versuri), petrolul din cauza lui walter cam sta in genunchi in fata stelei acum la fel ca la orice echipa de fotbal 70% din suporteri sunt oportunisti, fluxul de suporteri din sezonul trecut ai petrolului a fost din cauza stadionului … nu ma intelege gresit sunt de acord ca trivialitatile dintre echipe dau farmec sportului rege dar din pacate jocurile nu se mai fac intotdeauna pe teren…

Leave a Reply to Adelin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.