Mi-era dor

Mi-era dor de foșnetul paginilor. De textura și de mirosul lor. Să le simt asprimea, să le cântăresc culoarea. Să le mai îndoi câte-un colț când cine știe pe unde am uitat semnul de carte. Să le mângâi coperțile și să le netezesc cotoarele.

Mi-era dor de limba română așa cum doar în cărți o mai găsesc. De o virgulă pusă la timpul ei. De diacritice, de alineate și de i-uri doar câte și unde trebuie înregimentate. De epitete și metafore și personificări și comparații subtile.

Mi-era dor de aventura fiecărei pagini. Și de misterul întortocheat și răsucit bine timp de 300 de pagini. Și de finalul neașteptat și uneori atât de nedorit. De emoția și teama dinainte de a da pagina și a vedea în josul paginii „SFÂRȘIT”.

Mi-era dor să mai cumpăr câte-o carte doar după titlu. Sau din caza celor 3 rânduri citite-n grabă în fața unui raft plin cu multe altele ca ea. Și să mă bucur de cei 25 lei cheltuiți, în sfârșit, cu plăcere.

Mi-era dor de liniștea din jurul unei cărți. De vidul care se naște când sunt atras de puriceii negri. De efectul de lene caldă generat de-un autor, o poveste și niște personaje, reale sau imaginare.

Mi-era dor să mai citesc și-o carte!