De obicei, evit să aduc pe blogul e față lucruri grele, scrieri complicate ori
idei elucubrante sâmbăta și duminica. Am zis să-i dau voie (blogului) să se relaxeze și să se bine dispună pe cât posibil. Însă textul pe care vi-l recomand astăzi nu este așa. Este un text care ar fi fost preferabil să nu fi fost scris, la cât este de adevărat. Este un text dur și violent pe alocuri dar doar pentru că este natural, relevant și smuls din realitatea pe care o trăim cu toții.
Rupeți-vă 10 minute și citiți textul cu atenție iar dacă simțiți ceva în stânga, undeva în zona inimii nu dați vina pe autor. El este doar pianistul. Noi toți restul suntem cei care doar ne batem ca chiorii în bar. Niște cetățeni mediocrii, trăind într-o țară mediocră, formată ca urmare a unei istorii de 2000 de ani de mediocritate, condusă și-n ultimii 20 de ani în spiritul mediocrității absolute.
România este o țarǎ mediocrǎ, populatǎ de oameni mediocri, care fac o treabǎ mediocrǎ, trǎiesc o viațǎ mediocrǎ, sînt guvernați de legi mediocre, legi apǎrate de paznici mediocri.[…]Sîntem mediocri. Hai sǎ fim 0.005% mai puțin mediocri mîine, și de doo ori 0.005% mai puțin mediocri poimîine, și sǎ ne dǎm seama cînd se scrie corect “douǎ” și cînd post-modern incorect “doo”.Și hai sǎ facem primul pas: sǎ recunoaștem cǎ sîntem mediocri. Sǎ nu ne mai dǎm cocoșii Europei și Universului. Nici sǎ nu ne prea flagelǎm pentru asta, cǎci altminteri bǎltim în propria neputințǎ și vomǎ de pesimism, cum o tot facem de atîta amar de timp, plîngîndu-ne de milǎ. Dar nici sǎ nu ne complacem în asta. Perseverent, cu cîte un pas de furnicǎ.Și în fiecare zi sǎ ne aducem aminte, sǎ le aducem aminte: educație. Școli. Salarii la profesori. Criterii de evaluare. Performanțǎ. Strategii de pǎstrare a elitei în țarǎ.
Dacă v-am stricat ziua de sâmbăta, recitiți textul într-o luni, într-o joi sau într-o vineri. Și ziceți-mi pe urmă cum a fost.