La început a fost un blog. Apoi au apărut mai multe, din ce în ce mai multe. Și mai multe până când cititorii erau mai puțini decât scriitorii de/pe 
blog. Dar ăsta-i un alt subiect …
Unele dintre bloguri aveau ceva în plus. Poate inspirație, poate informație, poate independență. Cert este că, bravo lor, au început să fie mai citite decât altele. Și, normal, mai comentate. Unele ajungând ca de multe ori valoarea și calitatea comentariilor să depășească articolul sau ideea care le-a generat.
Datorită acestei evoluții a blogului, ca fenomen, bloggerul, ca om, a involuat. A ajuns să creadă că dacă îl citesc zilnic o mână de străini, ceea ce spune el este interesant. Că dacă vreo 2(0)-3(0) comentează, vorbele chiar au efect. Și dacă primește 2 pișcoturi sau un aparat de ras în teste, deja adaugă valoare.
Încerc în ultima vreme să critic cât mai puțin. Încerc din răsputeri și-mi mușc limba (și degetele 🙂 ) în acest sens. Fiecare dintre noi avem dreptul să facem orice, oricum, oricând atâta timp cât nu afectăm pe cei din jurul nostru. În acest sens, salut decizia lui Arhi. Nu sunt deloc de acord cu ea, dar fiecare dintre noi hotărăște singur cum și cât pune de mâncare familiei în fiecare seară pe masă.
La început a fost un arhi-blog. Apoi în jurul lui s-a adunat o comunitate frumoasă, din ce în ce mai mare. Și mai mare până când, pentru a comenta, a trebuit să plătești. Eu asta cred că-i o dovadă a involuției blogului. Dar cu ce drept judec eu … ?