Domnișorică 10-11 ani , 40-45 de kilograme. Machiajul ochilor, pronunțat. Fondul de ten, abundent. Cerceii, mari și ostentativi dar și mici și mulți. 
Totuși, nu mai mulți de 5 la fiecare ureche! Manichiura impecabilă, motivele florale la locul lor. Părul prins într-un coc ajutat de-un sever fixativ olfactivo-agresiv.
Restaurant, masa de seară oarecum festivă. Se dau comenzile și se așteaptă aducerea lor. Domnișorica plictisită deja, se joacă un telefonul din dotare. Un iPhone. La un moment dat, din reflex, domnișorica scoate din gentuța personală un pachet de semințe. Nutline, XXL. Pe care începe să le devoreze. Cu o cola drept partener.
Vine mâncarea. Cartofi prăjiți cu frigărui de pui. Tacticoasă, domnișorica noastră elimină toate legumele din frigăruia dată, vociferează absența ketchup-ului (necerut inițial) și-și astâmpără foamea cu o cola. Încă una. Finalul mesei găsește farfuria domnișoricii cu legumele din frigăruie îngropate sub un munte de coji de semințe. Încă 2 cole străjuiau farfuria. Era aproape 12 noaptea.
PS: Nu dau lecții nimănui despre cum să-și crească copii. Mai ales și pentru că-mi recunosc lacunele sau greșelile în relațiile cu copilele mele. Doar că, uneori, aș vrea ca părinții să-și privească mai atenți copii. Sau măcar să-i privească cu ochii cu care-i privesc pe ceilalți copii pe care-i întâlnesc în viață.