Olimpiada de la Londra s-a terminat!
După 16 zile pline de speranțe, emoții, dorințe, lacrimi, suspine, râsete, chiuituri și scrâșnete de măsele e istorie. 16 zile pline de sport, suficiente
pentru a avea ce povesti 4 ani. Sau cel puțin teoretic, pentru că practic în câteva luni vom uita toate celelalte sporturi și ne vom întoarce la fotbalul ce umple stadioanele, la baschetul care ne bucură inima, la ciclismul doborât de greutatea paharelor de suc de portocale, la handbalul fetelor noastre frumoase și la gimnastica cea care nu ne dezamăgește nici când nu ne bucură.
Celelalte 21 de discipline sportive se vor întoarce în uitare sau măcar în semi-ignoranța în care își duc existența zi de zi.
Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 au fost caracterizate statistic prin: 204 națiunii participante, 26 de sporturi olimpice, 303 de discipline, 909 medalii puse în joc, 10500 de sportivi participanți. Numărul total de voluntari participanți, veniturile organizatorilor, cifrele de audiență și banii implicați sunt informații care vor fi cunoscute în curând dar cu care istoria nu o să fie deloc indulgentă și le uita foarte repede
Palmaresul României la această ediție a Jocurilor Olimpice este slăbuț spun statisticile. 9 medalii dintre care 2 de aur, 5 de argint şi 2 de bronz. De mult, n-a mai fost așa rău, spun aceleași reci cifre comparatoare. Matematica mea spune că cei 103 sportivi români participanți (1% din totalul sportivilor acreditați) au obținut 9 medalii (1% din totalul medaliilor puse în joc). România se clasează astfel pe locul 27 între țările participante la aceste Jocuri Olimpice. Cea mai slabă performanță a delegației române din ultimii 50 de ani, de după Helsinki 1952,
Cifrele sunt seci și nu țin de cald unei națiuni obișnuite să se mândrească cu sportivii ei. Deși, aceeași națiune este cea care uită să le ofere condiții normale de antrenament ca să nu mai zic despre stimulatoare, fizice ori psihice, pentru performanță.
Marius Ionescu este în România un nume la fel de banal pe cât este sportul românesc în lume. Un anume, Marius Ionescu este un sportiv român în vârstă de 28 de ani. Este ultimul sportiv român care a luat starul la în cadrul Olimpiadei de la Londra din 2012. A alergat maratonul. Pentru a treia oară în viață. A terminat pe locul 26, la 8 minut în urma câștigătorului. El nu este un erou al acestei olimpiade pentru că performanțele sale nu au ridicat gradul de emoție al românului. El este doar un alergător care a reprezintat România la maratonul bărbaților după 50 de ani.
Olimpiada de la Rio se pregătește să înceapă!