La sfârșitul zilei, fetele ar vrea doar să fie ținute în brațe

O vezi ieșind de la metrou. Este plină de viață, surâzătoare, zburdă zglobie și râsul de pe fața ei te molipsește instantaneu. Îți transmite o poftă nebună s-o alergi mult și bine pe trotuarele fierbinți, s-o prinzi și s-o tăvălești pe petecul de iarbă crudă special plantat acolo de vreun primar îndrăgostit de verde în tinerețe. Îți vine s-o miroși și să te dai mare o viață c-ai mirosit plăcerea. Te uiți la ea și simți cum te face să vrei s-o iei acasă, s-o bagi în bucătărie să-ți gătească dintr-o coastă de-a ei un fel de zeamă dulce-amară din care să iei, pentru tot restul vieții, dimineața pe burta goală, o linguriță mică. Doar una să-ți ajungă cât mai mult că poate ai o viață lungă.

O admiri mergând în fața ta, cu tocurile ei de 7, cu fusta ei deasupra genunchiului, cu cămașa ei perfect aranjată. Are părul lung și bogat, prins regulamentar într-o coadă cuminte dar  neliniștită la fiecare pas pe care-l face. Deși nu-ți stă în fire îi observi ceafa curată, oarecum încordată de la geanta de laptop pe care o duce pe umărul stâng. Și vrei mai mult și-o depășești încet, cu ochii larg deschiși pentru a-i prinde înfometat întreg profilul feței. Știe că o privești, deși ochii nu i s-au mișcat înspre tine nici cu o zecime. Te-ai lăsa manageriat și contabilizat și-ai accepta orice inginerește posibil pentru o noapte cu ea. Sau, dacă o privești mai atent, chiar o viață.

O știi de ceva timp. Nu știi exact de când dar știi c-ai remarcat-o într-o sâmbătă dimineață când aveai nevoie urgent de ciupercuțe proaspete pentru omleta de care-ți era o poftă nebună. De atunci te oprești mereu doar la taraba ei. Sau poate că-i doar datorită felului în care are roșiile perfect aranjate de fiecare dată? Îi urmărești hipnotizat banale mișcări ale mâinilor de fiecare dată când îți alege marfa și o cântărește cu grijă și îți întinde alene punguța. Unghiile nu-i sunt perfecte, palmelor le-ar prinde bine din când în când ceva mai multă liniște, în colțul ochilor, surprins, mereu găsești același mic rid. Ai vrea s-o iei să-i faci ceva, să nu o mai găsești nicicând la cea tarabă albastră scorojită de ierni și veri irosite. Dar n-ai habar cum ai putea să faci asta.

Ai face aproape orice pentru fiecare dintre ele. Dac-ai mai avea vârsta, timpul sau libertatea necesare. Știi că niciuna dintre aceste condiții nu este obligatorie dar asta nu te împiedică să faci pasul. Te cramponezi de gânduri multe și uiți, sau poate chiar nu știi, că, de fapt, la sfârșitul zilei, fetele ar vrea doar să fie ținute în brațe.

De tine!