Mi-aduc aminte că acum 2 ani, imediat după accident, când eram pe patul de spital, mă gândeam obsesiv la un singur lucru. C-aș fi putut muri și-aș fi ratat milioane de lucruri pe care n-am avut timp să le fac. Timp sau poftă sau bani, neinteresante motivele, cert este că le-aș fi ratat.
Stând acolo în camera albă și murdară, cel mai tare mă durea faptul că aș fi putut dar nu le-am făcut. C-am avut ocazia dar că i-am dat cu piciorul. C-am refuzat conștient oportunitățile. C-am ales să nu ies din rutina cotidiană cu gândul la cine știe ce principii sau percepte. Bineînțeles că, atunci, după ce mi-am plâns în pumni fără număr, mi-am făcut și promisiuni. Pe care de atunci încoace încerc să le îndeplinesc, pe cât posibil. Și, între noi fie vorba, multe au trecut de mult de pragul încercatului.
Zilele trecute, în cadrul interviului final la care am ajuns, mi-au pus și celebra întrebare „unde te vezi peste 5 ani?”. Târziu, dar mi-au pus-o! 🙂 O așteptam și eram conștient că nu poate să lipsească și, cu toate acestea, prima reacție a fost să zâmbesc. Până la urmă, le-am spus ceva ce le-a plăcut sau ce era conform manualelor de HR, c-au părut tare satisfăcuți. Cert este că nu le-am spus adevărul, pentru că …
Mă uitam la clipul de mai jos și-mi doream să pot trece de cuvinte și să ajung la idee. Idee pe care s-o porționez în doze egale și neletale și din care, din când în când, să mai iau câte-o doză. Iar la nevoie, câte-o supradoză.
Nu mi-au placut niciodata intrebarile de acest gen pentru ca nu am stiut sa raspund la ele.
Circula un `meme` in trecut pe net cu intrebarea:
Q: “Where will you see yourself in 5 years?”
A: “In a mirror.”
Raspunsul pe care l-ai dat tu ar putea fi universal valabil la intrebarea asta?
Universal valabil, nu știu. Dar a funcționat de câteva ori 😛
Si nu impartasesti raspunsul tau castigator cu cei care vor ajunge la aricolul tau pregatindu-se pentru un interviu? 🙂
Nu neg ca si eu sunt curios. 🙂
NU există rețete universale, există doar rețete special create pentru tine. De obicei, de către tine. În plus, aceleași cuvinte pot suna complet diferit spuse de doi oameni diferiți 🙂
Unde o fi sa fie.Nu ma mai gandesc,de multa vreme,cam de cand aveam aproape 22 de ani si era sa trec dincolo.
Conștienți sau nu, tot ne uităm hăt-departe în lume la ce-o să fie și ne-ar place să fie într-un anume fel. Că doar suntem oameni, nu?
Atunci,se pare inca o data,se confirma ca nu-s om 🙂
Zau,nu privesc asa de departe.Sa fiu sanatoasa si o sa fiu undeva peste cinci ani.
Uite,cineva se uita hat departe,acum vreo doua luni,cand discutam,despre buburuze,soare,viata.Acum vreo luna s-a operat la glanda,apoi a refacut analizele.Verdictul: nu glanda era problema,intrase-n metastaza…verdictul: azi s-a dus…de ce m-as gandi la cei peste cinci ani,cand de o jumatate de an,tot pierd fiinte dragi,tinere,care priveau hat departe?
Prefer să mă tot uit 5 ani în viitor decât să trăiesc cu frica realității. Clipa, momentul, ziua de azi sunt singurele pe care nu le pot schimba așa că, dacă-mi dai de ales, prefer să mă uit 5 ani în viitor. Măcar cu speranță 🙂
PS: îmi pare rău pentru pierderea ta.
sunt de acord cu FJ13 : nu stii niciodata unde sau daca vei mai fi peste 5 ani. Tot ce ai e prezentul.
p.s. poate suntem noi doua mai metafizice 🙂
Nu ştiu ce geniu a lansat întrebarea asta, dar cretinitate mai mare pe post de ‘tricky question’ nu există în HR.
Faptul că există intervievatori care pus întrebarea asta spune multe despre ei. Şi nu de bine. 🙂
Și totuși o logică există în întrebarea asta. Desigur, doar pentru HR-iști 🙂
Vali, se vede că n-am avut vocaţie de HR. Cât am lucrat pe postul ăsta m-am încăpăţânat să nu adresez prostia asta de gândire ipotetică, cu variabile nenumărate.