Dallas 2012 este serialul care ar trebui să nu ne lase să dormim vara asta. După 21 de ani o parte a echipei originale se reunește pentru a reînvia povestea familiei Ewing. JR și Bobby sunt principalele vedete, în continuare. Sue Ellen este renăscută pe plan profesional. Lucy aia mică s-a îngrășat ca o purcică. Restul, sunt aripa tânără a serialului, căreia-i revine rolul de a încurca ițele, sunt responsabili cu arătatul bine sau cu scenele fierbinți.
Pentru cei apropiați de vârsta mea, poate va fi un serial interesant. Sunt personajele care ne-au învățat ce-i ăla whisky și cum se bea el dis de dimineață, de ce-i bine să-ți placă de personajele negative sau că banii n-aduc fericirea, dacă n-ai ca singură ocupație cheltuitul lor.
Primele 2 episoade apărute sunt interesante, deja acțiunile se răstoarnă la fiecare 10 minute. Mi-am și ales personajul preferat pe Elena o brunetă focoasă și, desigur, deșteaptă.
oho, am crescut şi eu cu Dallas.
Dar din trailer îmi pare a fi doar un alt film făcut în anii 2000, nu mai are grămada aia de glamour care mă fascina.
Poate am îmbătrânit eu prematur ? …
P-atunci era singura noastră legătură cu „decadența” capitalistă și de aia era fascinantă. Acum, când o trăim, normal că nu mai are niciun farmec.
da … ai dreptate … probabil hiperbolizam noi tot ce vedeam. Inclusiv reclamele la Kent cu care începea. 🙂
Ce dor mi se face câteodată de vremurile alea … şi de visele mele de atunci 🙂 (asta şi apropo de următorii 5 ani 🙂 )