Mă gândeam zilele trecute de ce unii aleg să devină hateri. Oare ce-i mână pe ei în luptă, de ce aleg să arunce cu noroi în niște (uneori) necunoscuți, de ce nu trec și ei indiferenți văzându-și doar de ale lor? Cert este că deși unora le place hatereală, puțini reușesc să o și facă cu cap. Cu mintea limpede, voce clară și limpede. Despre aceștia, oarecum, sunt rândurile de mai jos.
Scriu corect românește
Fără a fi vreun gramar nazi, mi se pare complet nepotrivit să vrei să te exprimi în scris dar să nu fii în stare să-ți stăpânești scula din dotare.
Numai cine nu scrie nu greșește ba cu o virgulă, ba cu un typos, ba cu vreun dezacord nefericit. Uneori, rareori, întâmplător doar! Folosesc o limbă română corectă și curată ba chiar și plină de diacritice exact cum am învățat-o cu toții în clasele 1-2.
Au bun simț
Eu cred că ajungi hater datorită celorlalți. Datorită nesimțirii lor, a porcăriilor pe care le fac, a mizeriilor la care-i supun pe cei din jurul lor. Lucruri la care bunul lor simț, pur și simplu, nu rezistă.
Au logică
Este destul de greu să contrazici pe cineva dacă nu ai o structură logică pe baza căreia să o faci. Dacă nu reușești să-i demolezi argumentele folosind sintagme și elemente raționale. Gândirea calculată, justă și întemeiată pe fapte, reale și publice sunt printre atu-urile pe care un observator degajat le poate confirma.
Sunt independenți
Mare parte din populația online-ului de pe la noi, dar nu numai, sunt tăietori de frunză la câini. Anonimi în căutare de senzații tari ori cu dorințe nesatisfăcute-n viața reală. Cerșetori de atenție sau de 2 lei pentru pâinea de mâine. Oameni dispuși să-și țină gura închisă pentru 1 stick, o șapcă sau promisiunea unei campanii online. Moralitatea lor se măsoară în articole de 30 de lei trecute, prezente sau în visurile lor umede. Ceilalți sunt profesioniștii, iar restul … haterii.
Au un limbaj civilizat
Diferența dintre maimuțe și oameni o reprezintă limbajul dezvoltat de către cei din urmă. O măsură a civilizației oamenilor o reprezintă limbajul pe care-l folosesc aceștia. Cu cât este mai redus, evoluat insuficient sau chiar sub-dezvoltat individul, cu atât limbajul său suferă de aceleași handicapuri.
Da, ei sunt haterii. Cei care reușesc să strângă niște calități normale, dacă nu obligatorii, sub același acoperiș. Lucru cu care, din păcate, marea gloată a internauților nu se poate lăuda.
Nasol, am ratat ultimu’ paragraf 😀
Stai calm, 4 din 5 e de trecere 🙂