Ce înseamnă blogger local

Disclaimer: am un articol în draft cu acest titlu de câteva luni. În care încercam să explic în cuvinte frumoase ce TREBUIE să facă un blogger pentru a fi RELEVANT pe plan local, în primul rând, și pe plan național, mai apoi. În seara asta, n-am mai rezistat și am scris rândurile de mai jos.

Bloggerii, spune lumea, devin relevanți. Au ceva de spus, ceva nou, personal, nealterat, într-o manieră proprie. Lumea își dorește să afle și astfel de păreri despre ce li se întâmplă în viață. Și vor să afle și părerile oamenilor de lângă ei, dacă aceștia reușesc să li le ofere.

Pe plan local, de exemplu, văd tot feluri de titluri: cel mia bun blooger ploieștean, cel mai bun blooger prahovean, cel mai bun blogger de cartier și cel mai bun blogger navetist cu destinația cartierul malu Roșu. Auto-intitulări la care Google reacționează și el cum poate. Sau la care alții reacționează dacă se simt.

Sursa foto

P-aci, pe la noi, eu văd chestia asta simplu de tot. Un blogger local în general, ploieștean în speță, trebuie să facă, dacă nu pe toate, măcar majoritatea din cele de mai jos, într-o ordine aleatoare:

  • să țină cu Petrolul Ploiești;
  • să știe ce face primarul în orașul său și să și aibă o părere logică și pertinentă despre asta;
  • să promoveze orice eveniment care are loc în orașul său,
  • să susțină orice inițiativă socială de pe raza urbei unde-și plătește impozitele;
  • să urmărească presa locală și să-i urmărească și analizeze derapajele;
  • să fie alături de cei care reprezintă cu succes numele orașului, și nu doar la succese;
  • să cunoască istoria orașului său;
  • să promoveze valorile și cultura străzilor și oamenilor printre care trăiește.

Exemplele-s multe peste tot și nu vreau să dau exemple prin car să par hater gratuit. Cei din jurul meu poate înțeleg și conștientizează mai bine cele de mai sus. Cei din afară, dacă au neclarități, le explic. Dar doar dacă vor să asculte 🙂

În concluzie, fără cele de mai sus, cred sincer și irefutabil că oricât te-ai lăuda, nu ești decât un nimeni. Sau cum ar spune clasicii în viața, ca blogger local ești pustiu.

Atât!

21 thoughts on “Ce înseamnă blogger local

  1. 🙂 Chiar nu se poate sa nu amintesti de acel sau acei bloggeri cu care esti in conflit?? Recunosc, nu sunt blogger, sunt un simplu cititor al unor bloguri… cand imi aduc aminte, e drept. nu va cunosc personal pe nici unul, cearta asta a fost oarecum amuzanta din afara sau mai bine zis un fel de lectie de ” asa nu”. si mai recunosc ceva, din cauza modului in care scrie celalalt blogger, nu dau nume, aveam o tendinta “sa tin” cu tine, dar de la o vreme parca exagerezi si tu. Chiar trebuie sa facem din mediul online o cearta, un conflict continuu..chiar trebuie sa ne intepam reciproc, sa aducem cand si cand aminte de ce s-a intamplat, de nu stiu ce titlu si-l aloca unii??? eu zic ca dintre toti, tu esti cel mai intelept, asa ca renunta la sagetile astea ironice..sincer, devine prea mult. incep sa ma felicit ca nu am blog si nu am intrat in blogosfera prahoveana! Un blogger asta tre sa faca; sa scrie, sa isi vada de treaba lui, fara sa ii comenteze/judece pe altii.

    • Ai dreptate, @nucontează 🙂
      Dar, pentru liniștea ta, articolul ăsta nu este deloc despre cine crezi tu că este. Este doar un articol scris „la nervi” despre o blogosferă întreagă care nu respectă niște reguli minime privind apartenența și mândria de a face parte dintr-un „ceva” local. Un articol despre cum o echipă, CSU Asesoft Ploiești, iese campioană națională și niciun blogger nu „se simte” să să simtâ mândru pentru asta.
      Revenind, ăsta nu-i un alt conflict, este doar o frustrare personală referitoare la un mediu online local pe care și-l arogă unii gratuit. Am voie? 🙂

    • Petrolul face parte din istoria acestui oraș așa cum fac parte rafinăriile sau bulevardul cu castani. Este vorba de patriotism local să ții cu echipa orașului tău și nu cu una care acum 20 de ani a câștigat o cupă și acum este jucăria unui cioban incult și hăhăitor, de exemplu.

  2. @Vali: bine punctat. Numai că pentru cineva căruia nu-i pasă de fotbal, Petrolul nu e decât o entitate ce înghite degeaba bani publici, în timp ce sporturi care chiar au rezultate sunt neglijate.

  3. de acord in buna parte cu tot ce scrii tu aici.
    Cu precizarea amuzata : tu iti dai seama cati suntem care putem concura pe postul de cel mai navetist din cartierul Malu Rosu? :)))
    p.s. tipul cu fotografia are cateva imagini senzationale cu Ploiesti-ul , ar merita promovate !

Leave a Reply to Vali Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.