La mine-n cartier trăiește un băiat. Cum vrea el și cum se simte el bine. Muncește și scuipă pe stradă fix ca noi toți. E de-al nostru, ce să mai!
Tot în cartierul ăsta al meu, mai trăiește și o fată. Și ea muncește-n dreptul ei, scuipă în nume propriu, dar ca mai sus, e de-a noastră, ce să mai!
La un moment dat, fata s-a certat cu băiatul. O fi fost de la bani, o fi fost de la care-i cel mai tare din parcare, nu se mai știe de la ce, timpul a trecut. Cearta a fost una violentă, cu vorbe grele și flegme aruncate între ochi. Mahalageală crasă, ca în orice cartier.
După o perioadă, prin cartier a început să umble o vorbă. Cum că, băiatul și fata din povestea noastră nu mai sunt certați. Că și-au șters frumușel urmele certurilor trecute și acum se afișează (chiar și în public) împreună. Ba chiar, ziceau cârcotașii, obrajii, altădată roșii de furie și pline de mucozitățile verzulii, sunt permanent curățați de limbile pe care și le dau temeinic cele 2 personaje.
Încet-încet, lumea i-a acceptat căci oricum nu sunt ei nici primii, nici ultimii care se comportă așa. Și, până la urmă suntem aici în cartier unde viețuim cu toții împreună și unde orice se uită dacă interesele o cer.
Unora lucrurile de felul ăsta nu le plac. Motiv numai bun de a fi dați afară din cartier sau măcar de a fi constant scuipați și înjurați ca la ușa cortului ca în cartier. Și, uite așa, se nasc haterii în mitologia de cartier.
Povestea asta este inspirată din fapte reale petrecute în blogosPHera noastră cea de toate zilele. Și ține mai puțin de comportamentul online cât de povestea de viață din spatele oamenilor respectivi.