De data asta, contra Atitudine

Nu sunt fan al emisiunii Atitudine deși i-am lăudat zilele trecute. Pentru cine n-a înțeles exact, atunci le-am lăudat inițiativa, aceea de a încerca dialogul cu telespectatorii și prin canalele social media moderne. Dar cum doar cu o floare nu se face primăvară, în clasicul meu stil, azi vă spun ce nu-mi place la ei.

Subiectele

Prea multă politică, prea mult fotbal, prea multă vrajbă. Toate locale, toate ideale pentru audiență, ce-i drept. Dar când discuți o oră întreagă doar despre ultimele sacoșe portocalii strecurate din ușă-n ușă, riști să plictisești rău de tot pe cei cărora politica le provoacă urticarie (și sunt tare mulți respectivii). Eu aș vrea și altceva ca subiecte de discuție. Vreau să aflu despre inaugurarea hotelului Hilton, despre stadiul lucrărilor la mall-urile în construcție, despre problemele de la adăpostul de câini, despre concertul de jazz de săptămâna asta, despre … 5-10-20 de minute/emisiune pot avea altă destinație și alte subiecte decât clasicele?

Dreptul la replică

Nasol în orice emisiune de genul ăsta este că dreptul la replică nu există. Respectiv, zice realizatorul ce-i trece prin cap, așa rămâne. Contează, c-a spus o tâmpenie? Poate cineva să-l contrazică? Nu, rămâne cum a zis-o el! Telespectatorul dacă aude că-i groasă, atunci e groasă, c-a zis la TV! Iar o eventuală dezmințire, cine știe când și dacă mai vine. Știu despre codul deontologic dar …

Atitudinea

Atitudinea a doar 2 oameni plictisește. Mai devreme sau mai târziu. Aceeași doi, mereu, nu pot duce o emisiune. Mai ales dacă pe unul îl doare măseaua într-o zi, de exemplu. Un invitat, periodic, sau alții ocazionali care să vină cu o nouă perspectivă și o nouă atitudine, poate nu ar strica. Și nu vreau să dau exemple pentru că nu cred că vă e greu să găsiți așa ceva. În cel mai rău caz, știu eu un blogger care poate să caște în direct fix cum cască Fido, care-i în stare să-și uite telefonul deschis în plină emisie/înregistrare ori să facă câte un dezacord gramatical mare cât sediul PrahovaTV.

Acum, atât am putut, atât am haterit și eu. Vorba cuiva, fiecare după posibilități 🙂

PS: Să nu uit, Pătrarule, Fido vă spun eu când ne-am vedea la berea aia și care-i de fapt principalul lucru care nu-mi place la emisiunea voastră.

Foto via Jorje

 

3 thoughts on “De data asta, contra Atitudine

  1. Nu te contrazic aici, pentru că o discuție față în față se impune, ca să lămurim aspectele semnalate. Aici, mi-ar lua prea mult spațiu. Nu știu dacă ți-a spus Emi, dar oricum vreau să discutăm și despre alt subiect. Vreau doar să te trag de urechi nițel. ”Atitudinea a doar 2 oameni, plictisește”, scrii tu. Chiar dacă sunt de acord că de multe ori suntem chiar noi plictisiți de subiectele pe care le abordăm, virgula aia dintre subiect și predicat nu-mi place deloc. Adica, haterim, haterim, dar să o facem ca lumea! 🙂

    • Ai numărul meu de telefon (sau îl găsești ușor), sună-mă oricând, sunt fierbinte! Mulțam de urecheală, sunt doar un inginer … 🙂

Leave a Reply to waven Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.