Zilele trecute, cineva se bucura de faptul că, în comunitatea din care 
face parte, lucrurile nu merg bine. Motiv suficient pentru el de a o abandona, pe principiul oficial nu mai am timp dar neoficial nu mă interesează.
Zilele trecute, încercam să explic cuiva că nu-i corect să măsori castraveți, dar doar dacă grădinarul poartă bască. Ne susțineam amândoi punctele de vedere, înverșunați și obtuzi. Desigur, nici unul nu a dat dreptate celuilalt, la sfârșit.
Zilele trecute, altcineva era întrebat de ce nu poate. Că doar era ajutat, învățat și sprijinit să poată mai mult, mai sus și mai tare. Deși nimeni nu-l întrebase în prealabil dacă și vrea să poată.
Zilele trecute, un oarecare oferea ceva feed-back. La cerere, în mod direct, sincer. Fără gogoși, bărbătește, privind în ochi. Nu spunea lucruri plăcute ba, din contră, accentua greșeli. Reacția primitorului? Da, ok, așa e, ai dreptate! Măsurile luate: niciuna!
Am impresia uneori că trecem prin viață purtând ochelari de cal, mari și groși. Și nu doar pentru a ne apăra de gălăgia exterioară, ci pentru a ne ajută să trăim liniștiți în greșelile noastre. Și să persistăm, din obișnuință, în aceleași greșeli.