Mă uitam zilele trecute prin arhivă (2007, 2008, 2009, 2010) cu gândul la ce-aș mai putea scrie de 1 decembrie. Pentru a-mi servi patria cu porția de patriotism necesară, dar nu suficientă, pentru o asemenea zi.
Și mi-am adus aminte că în ultimii 10 ani (cel puțin) mi-am servit patria prin muncă, de 1 decembrie. Așa s-a întâmplat, așa a trebuit, așa a fost să
fie, am servit cu plăcere. Apoi gândul mi-a zburat către un alt 1 decembrie, la un vânt nebun și-o ninsoare bezmetică, prin care defilam și depuneam coroane ca mândrii și frumoși străjeri ai țării. Și, apoi am rememorat toate nebuniile pe care le-am trăit cu un bun prieten pe care l-am cunoscut chiar când veneam acasă într-o permisie.
Pentru toate acestea, părți importante ale celui care sunt azi, trebuie să mulțumesc României. În orice altă țară, aș fi fost liber să stau acasă de ziua națională, fără drept de apel sau comentarii. Și la întoarcerea de la defilare aș fi fost trimis direct acasă drept recunoștință, nu la curățat de cartofi. Și, cu siguranță, amintirile cu bunul prieten de mai sus, nu s-ar fi curmat brusc ca urmare a unui banal accident netratat corespunzător de medicii autohtoni.
Trebuie să mulțumesc României, zic, pentru că sunt ceea ce sunt astăzi. Dac-aș fi fost în orice altă țară, aș fi fost mai bun, mai deștept, mai frumos. Dar pentru că sunt aici și sunt cum sunt, nu pot decât să zis: mulțumesc România!
La mulți ani, România!
PS: Cu un Like pe Facebook toți suntem datori. TU l-ai dat?
Nu că vreau să… dar dacă te-ai fi născut în Somalia ?
Somalia, Belgia … toate-s la fel. Nu-s România 🙂
Dacă aşa zici, atunci… în acest “toate-s la fel” poate intra fără vreun fel de probleme şi Românica.