Să spunem că totuși, vrei nu vrei, schimbarea-i bună! Că fără schimbare nu există evoluție. Că fără evoluție rasa umană n-ar fi coborât din copac etc.
Dar ce ne facem când schimbăm doar de dragul schimbării? Când plictisiți de rutina zilnică ne-aruncăm cu capul înainte? De ce trebuie să
schimbăm dacă ne merge bine, pentru a ne merge, poate, mai bine?
Cine spune că nu putem evolua decât dacă schimbăm? Evoluție nu înseamnă și să faci același lucru de 10 ori, de fiecare dată mai bine? Evoluție înseamnă și dezvoltarea/implementarea de sisteme prin care repetabilitatea operațiilor să nu mai genereze monotonie. Poți descoperi că ai evoluat doar având răbdare să-i asculți şi să-i înțelegi pe cei din jurul tău chiar dacă după primele cuvinte ai impresia că știi deja tot ce se discută.
Poate de aceea și există o vârstă acceptată pentru schimbări de genul ăsta! O vârstă la care îți poți permite să-ți schimbi colega de pat odată cu șosetele sau locul de muncă odată cu pantofii. O vârsta la care, dacă iarba nu-ți mai place, poți pleca la pășunat nestingherit și fără resentimente. Dar dacă depășești acea vârstă și nu te mai saturi de schimbări și nici măcar nu-ți dai seama de asta?
Acum câțiva ani am avut o relație profesională excepțională cu o doamnă. La un moment dat îmi spune că iese la pensie. După ce ultimii 25 de ani și-i petrecuse în aceeași firmă, făcând aproximativ același job. După ce toată viața trăise în Belgia. Pe când, în România, 5 ani petrecuți pe același post, în aceeași firmă sunt, uneori, semne de slăbiciune profesionale.
PS: Cu un Like pe Facebook toți suntem datori. TU l-ai dat?