Mică, mare tot aia e

Mă sâcâie enorm o chestie legată de mărime. Şi de cum este ea receptată de societate în ansamblu şi de membrii acesteia în particular.

Se zice că mărimea nu contează. Desigur, asta o zic cei care o au mică. Ceilalţi se laudă cu ea (cu mărimea, da?) în gura mare, pe unde apucă, oricui se opreşte să-i asculte. Prejudecăţile şi inhibiţiile dispar şi din vocabular şi din atitudine o dată conştientizată mărimea peste medie sau chiar de poveste din dotare.

Dimpotrivă, cei mai nefriciţi sau mai devaforizaţi sau mai năpăstuiţi de vicisitudinile concretului se tot codesc, se pitesc, stau pitiţi pe la colţuri şi evită să discute la subiect. Şi asta nu înţeleg eu: dac-o ascunzi, creşte cumva peste noapte? Nu tot aia e? Se împlineşte s u se rotunjeşte sau sporeşte de ruşine? Dacă tot o ai cât o ai, de ce trebuie să-ţi fie ruşine cu ea, câtă e? Oricum e singura pe care o ai zi de zi, noapte de noapte şi alta n-ai de unde să scoţi, nu? De ce pierzi timpul cu pitularea adevărului sau cu ignorarea subiectului şi nu te apuci să te lauzi cu alte calităţi pe care le ai?

Desigur, puse una lângă alta pe masă cea mare arată, poate, mai frumos. Dar dacă mare nu e bună pentru toată lumea? Dacă nu toţi se uită la mărime ci mai aşteaptă şi performanţe de la posesor? Dacă stai pitit ca struţu’ cu dânsa bine ascunsă de ochii/gura lumii cum poţi tu dovedi că într-adevăr, mărimea nu contează? Poate ce ai tu este arhi-suficient(ă) pentru o categorie bine reprezentată şi îndeajuns de numeroasă astfel încât dimensiunea să fie fix nimic?

Păi, ori ne lăudăm cu ce avem ori stăm pe margine şi ne frustrăm inutil?

PS: sper că s-a înţeles că ce am dezbătut mai sus este fix despre mărimea e-penisului, despre mărimea traficului blogului din dotare şi alţi parametrii d-ăştia uşor cuantificabili dar deloc reprezentativi pentru omul din spatele legendei (vorba tricoului).